Niculina Dobrilă, noul prefect al județului Neamț

de | 02/03/2016 | Fără categorie

Niculina Dobrilă este noul prefect al județului Neamț. Informația a fost făcută publică de Guvern, în urmă cu câteva clipe. Niculina Dobrilă nu este deloc străină de Prefectura Neamț. Între 2006 și 2009, aceasta a fost subprefect de Neamț. Anterior, Niculina Dobrilă a fost consilier juridic la Prefectură (1993-1995), șef al Biroului pentru aplicarea legilor fondului funciar (1995-2000) și secretar general al județului (2001-2005).

După ce a fost demisă, în vremea premierului Boc, Niculina Dobrilă a încercat să intre în magistratură. Noul prefect al județului are 50 de ani. Niculina Dobrilă este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” IAși și a făcut, de-a lungul anilor, mai multe cursuri postuniversitare.

Noul prefect va fi învestit în funcție după ce numirea va fi publicată în Monitorul Oficial.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

1 Comentariu

  1. dorcu

    In sfarsit am scapat de acest slugoi PSD-ist, acest PSD-ist a facut blat cu primarul de Sabaoani, iar acum trebuie sa dea socoteala la DNA

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.