Cazul “Horia”. Dincolo de acuzații

de | 16/03/2016 | Fără categorie

Situația învățământului românesc a fost din nou adusă în atenția publică. De data aceasta ”vedetele” sunt o învățătoare și școala din satul Horia. Înregistrările audio din care – spun cei care au trimis aceste înregistrări presei – ar reieși că învățătoarea urlă la elevi, îi jignește și, mai grav, îi amenință cu moartea, par să fi împărțit societatea în două. Parte a părinților ce au elevi la clasa respectivă, dar și alte persoane au sărit în apărarea cadrului didactic. O altă parte s-a situat în ”boxa acuzării” cerând eliminarea din sistemul de învățământ a cadrului didactic.

Părinții ce o apără pe învățătoare declară că ai lor copii susțin că nu au auzit la clasă acele cuvinte de pe înregistrările audio, mama care a făcut din propria fiică ”reporter de investigație” susține că a făcut numeroase reclamații și sesizări la conducerea școlii și a Inspectoratului Școlar Neamț – fără rezultat, școala și inspectoratul neagă existența unei asemea reclamații, iar persoana acuzată refuză să se apere public. Pornind de la asemenea ipoteze și coroborând cu faptul că presei i s-au livrat doar frânturi din una sau mai multe înregistrări, există încă întrebări la care nu se poate răspunde în acest moment. Una dintre acestea este: înregistrarea e reală sau nu? Învățătoarea acuzată a transmis, prin alte persoane, că nu este vocea ei. Aproape nimeni din cei care au ascultat acel fișier audio nu are element de comparație și, oricum, un verdict în acest sens presupune o expertiză.

Alte întrebări derivă din atitudinea părinților: Ar fi dispus un părinte să-și lase copilul în fața unui asemenea agresor verbal doar pentru ”a se pune bine cu doamna”? Un amic al meu spunea că toleranța românilor la agresiunea verbală este foarte mare și că aceasta ar putea fi o explicație. Parțial, poate are dreptate. Pe de altă parte, un caz ce s-a întâmplat în urmă cu un an la o altă șocală din mediul rural oferă un contraexemplu. Învățătoarea titulară s-a îmbolnăvit, iar pentru o perioadă locul acesteia a fost luat de un cadru didactic pensionar. Din cauza agresiunii verbale (fără amenințări cu moartea, dar cu anumite cuvinte nepotrivite) copiii și-au schimbat comportamentul. Când au realizat părinții ce se întâmplă, era târziu, adică perioada de ”interimat” se terminase. În acest an școlar, cadrul didactic titular a lipsit iarăși o perioadă, iar părinții au rugat conducerea școlii să găsească un învățător care să nu fie agresiv. Dacă acești părinți au spus ”nu” și au luat atitudine, de ce părinții de la Horia sunt mai ales de partea învățătoarei? Nu cred că există mari diferențe între cei din Horia și părinții din exemplul real de mai sus. Ci dimpotrivă, multe asemănări: clasă primară, părinți din multe pături sociale, nivel de educație diferit, copii ocrotiți și crescuți cu drag, copii ce ar avea nevoie de mai multă iubire… Cu toate acestea, oamenii au făcut front comun atunci lucrurile nu au fost în regulă. De ce, atunci, părinții din Horia nu ar face la fel pentru copiii lor?

Pe lângă aceasta, cum sunt educați copiii acasă? Violența pornește din familie și se manifestă în societate. Un copil care se uită la desene animate în care ecranul se umple de sânge și care este lăsat de părinți la filme neadecvate vârstei, cu multă violență, așa se va purta față de colegi și față de profesori pentru a atrage atenția asupra lui. Sunt părinții conștineți de importanța educației și a propriului exemplu? Unii dintre ei, cu siguranță nu. Și cum credeți că reacționează multe cadre didactice în acest caz? Exact: ridicând tonul și folosind un limbaj nepotrivit. De ce? Fiindcă pegătirea psiho-pedagogică este deficitară, fiindcă nu toți au menirea de a fi dascăli, fiindcă metodele învățate la școală nu mai sunt de actualitate.

În plus, la nivel guvernamental nu există un semnal de alarmă cu privire la o situație reală: copiii se maturizează și sunt mai ales auto-didacți. Înainte de a ajunge la școală și în pararel cu aceasta, copiii au acces la internet, știu să butoneze un smartphone, deprind limbaj specific IT-iștilor. În schimb, tinerei generații îi scade rezistența fizică, dar și capacitatea unor deprinderi casnice. Acum sunt mașini care fac totul pentru noi. Noi doar trebuie să apăsăm pe butoanele potrivite. Câți copii știu să dea cu mătura? Puțini. Îi face această neștiință mai puțini capabili? Nu. Ei doar au alte deprinderi decât noi, sunt altfel ”croiți”. Ei nu știu să dea cu mătura pentru că știu cum se folosește un aspirator. Înțeleg guvernanții noștri că metodele de predare pentru formarea profesorilor și metodele de predare pentru elevi trebuie neapărat și urgent schimbate? Nici vorbă. Astfel de cazuri, cum este cel de la Horia, în care există o suspiciune atât de gravă, arată, în fond, situația reală a învățământului românesc.

Iar reacția oficialilor din Inspectoratul Școlar Județean a fost pe măsura sistemului: au lăsat-o pe învățătoare să vină în continuare la clasă, deși autoritatea și imaginea ei în fața copiilor este știrbită – chiar dacă este nevinovată, tot ar fi trebuit să facă o pauză -, nu au solicitat prezența unui psiholog care să stea de vorbă cu toți acei micuți nevinovați, dar mai ales cu fiica părinților acuzatori. Și niciodată nu au dat importanță testelor psihologice pe care trebuie să le facă profesorii. Fiecare om s-a dus la un cabinet privat, a dat bani și a luat o hârtie, dar nu s-a îngrijit nimeni să facă testări reale, deși starea unui cadru didactic influențează viitorul unui om. În schimb, au dat interviuri goale de conținut și au țipat (sic!) la toate cadrele didactice pentru că se șifonează imaginea sistemului.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

3 Comentarii

  1. Avatar

    Ilustrativ pentru preocuparea, consecventa diriguitorilor educatiei nationale este si procedeul de selectare a cadrelor didactice, asa cum l-ati prezentat: plata examenului psihologic se face de catre candidatul/a la pozitia de cadru didactic, psihologul inregistrat ca furnizor de serviciu are drept clienti indivizi care ii platesc. Cui raspunde imediat psihologul? Catre client. Pragmatic, cine plateste muzica alege melodia, asa e practica. Totusi, tehnic, la cata vreme de la testul psihologic platit de cadru didactic se poate face altul, de control, care sa invalideze eventualul rezultat al primului? Tehnic inseamna stiintific. Adica o persoana apta pe 15 martie si declarata inapta tot prin testare, pe 27 aprilie, sa zicem, poate atrage raspundere profesionala/penala pentru psihologul eventual trisor? Acum vreo 150 de ani deja circula intens teoria formelor fara fond pentru Romania.
    Totusi, instrumentul stiintific de testare psihologica ar cuprinde inregistrarea limbajului ce ar fi de utilizat de catre individul testat in cabinetul psihologic si nu in situatia de rutina/stress cotidian/mediu profesional din sala de clasa? Dar daca in luna septembrie un cadru didactic este declarat apt va fi el, dupa stressul interactiunii cu copiii scolii, apt si in luna martie a anului viitor? Ca evaluare de politica publica s-a analizat de catre decidentii din educatie cate teste psihologice s-au picat la inceput de an scolar, in fractiuni de procent? Daca (mai) toti il trec care e utilitatea lui? Cat reprezinta procentual costul acelui test din venitul net pe luna in care se face testul?
    Propunerea mea de reflectie pentru cititori este daca exista o utilizare adecvata a stiintei (psihologiei) pentru o certificare (aviz psihologic) a competentei (pedagogice a) profesorilor/invatatorilor. Daca, eventual, considerati ca nu e utilizare adecvata, atunci cine sunt decidentii acestei politici de a pretinde utilizarea adecvata a stiintei? Sunt trasi la raspundere daca au luat decizie gresita?
    Cand fundamentul unei activitati este subred, rau alcatuit atunci etajele superioare se surpa.
    Si ne framantam cum sa reconstruim acele etaje, pe acelasi fundament.
    Precizare: nu-s angajat in invatamantul de stat, nu am copil/ii pe acolo. Doar platesc diverse taxe si impozite la bugetul de stat. Bani ce contribuie la un fundament deseori subred.

    Răspuns
  2. Avatar

    Va felicit pentru articol ,doamna ziarista! Lucrez in sistemul de invatamant de stat si sunt o aparatoare a drepturilor copiilor .Este dureros ca nu inteleg, nici macar parintii,ca iubirea este mediul prielnic pentru educatie!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca