Salarii mai mici la ApaServ

de | 16/03/2016 | Fără categorie

O parte dintre angajații companiei ApaServ vor primi salarii mai mici. Recenta modificare de organigramă a societății de apă și canalizare a tăiat unele posturi de conducere, fapt care nemulțumit angajații afectați. Trei dintre aceștia s-au adresat Consiliului Județean și Adunării Generale a Acționarilor companiei. Este vorba de Petru Victor Movilă, Ioan Păcală și Roxana Ivanov.

”Postul domnului Păcală s-a desființat pentru că există un post de director zonă producție și nu mai avea rost să fie și un coordonator al zonei operaționale. De fapt, acum sunt secții exploatare. Postul de director comercial al domnului Movilă, tot așa, a fost desființat, activitatea comercială fiind împărțită între directorul economic și directorul tehnic de producție, iar postul de șef compartiment managementul activelor și patrimoniu a fost desființat, doamna Ivanov trecând în subordinea sefului serviciului tehnic, iar cealaltă salariată care era în subordinea ei trecând la serviciul proiectare”, a afirmat Cătălin Dughir, managerul general al companiei județene ApaServ.

Cătălin Dughir a precizat că, trecând de la posturi de conducere la posturi de execuție, există o scădere de venituri fiindcă, în același timp, există și responsabilități mai puține. Ședința Adunării Generale a Acționarilor va avea loc joi, 17 martie. Atunci se va discuta și despre scrisoarea celor trei angajați ai companiei.

Tot ca urmare a modificării organigramei, Regonala Est a companiei județene ApaServ a fost desființată, fiind organizată ca o secție de exploatare, al cărei coordonator este Bogdan Curcudel. Cristian Buzdugan, fostul șef al regionalei Est, a fost inclus în structura unității de implementare a proiectelor. Astfel, Cristian Buzdugan face naveta la Piatra-Neamț.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.