Primăria Roman continuă angajările: încă zece locuri de muncă

de | 18/03/2016 | Fără categorie

Primăria municipiului Roman continuă seria angajărilor pe care a început-o în urmă cu câteva luni. În această perioadă au fost scoase la concurs următoarele posturi:

  • Un post de inspector specialitate la Compartimentul decontări şi finanţare investiţii, Direcţia economică. Persoana care vrea să ocupe acest post trebuie să aibă studii superioare în domeniul economic, vechime minim șase ani și șase luni în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei.
  • Un post de referent la Compartimentul administrativ, Direcţia Administrativă. Pentru acest post este nevoie de studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat, profil tehnic sau economic și vechime minim șase ani şi șase luni în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei.
    • Pentru cele două posturi, data limită pentru depunerea dosarelor la sediul Primăriei Roman este 25 martie, ora 14:00. Selecţia dosarelor care se face în termen de maximum două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor. Data probei scrise este 6 aprilie, ora 10,00, la sediul Primăriei Roman, iar data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.
  • Primăria are nevoie și de un șef la Centrul pentru servicii sociale ”Casa Pâinii”. Persoanele interesate trebuie să aibă studii superioare în domneiul psihologiei, asistenței sociale și sociologiei, cu o vechime de cel puțin doi ani în domeniu sau să aibă studii superioare în domediul juridic, medical, economic ori a științelor administmtive, cu experiență de minim cinci ani în domeniul serviciilor sociale.
  • Un alt post vacant este cel de contabil la Centrul de ingrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc. Sunt suficiente studii liceale de profil, un curs de contabilitate și experiență de minim șase ani și jumătate în domeniu.
  • Pentru funcția de administrator al centrului ”Casa Pâinii” se caută o persoană care are studii medii și experiență de cel puțin zece ani.
  • Primăria mai are nevoie de un asistent social debutant la ”Casa Pâinii” (este nevoie de studii superioare în domeniul asistenței sociale), și îngrijitor la Creșa din Smirodava (sunt necesare studii gimnaziale).

Data limită pentru depunerea dosarelor este 24 martie, ora 16.00, iar proba scrisă va avea loc pe 4 aprilie, la ora 11.00.

Pe 16 martie, Primăria a anunțat că scoate la conurs alte posturi:

  • Inspector principal în cadrul Biroului organizare evenimente speciale și mass-media. Condițiile specific sunt: studii superioare în științele comunicării și vechime de cinci ani.
  • Inspector debutant în cadrul Serviciului Monitorizare, Control și Marketing institutional – Compartiment calitate mediu. Este nevoie de studii superioare în domeniul știința mediului.
  • Inspector debutant în cadrul Compartimentului strategii și marketing institutional. Pentru ocuparea acestui post, candidații trebuie să aibă studii superioare în domeniile ștințe politice sau științe administrative.

Dosarele se depun până la data de 4 aprilie, ora 16.00, la Primăria Roman, iar proba scrisă va avea loc pe 26 aprilie, la ora 10.00.

Informații suplimentare se pot obține apelând numărul de telefon 0233.208.609. De asemenea, detalii se găsesc pe site-ul Primăriei Roman: www.primariaroman.ro : pagina principală/Primărie/carieră.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

4 Comentarii

  1. Ursache

    In concluzie toate posturile cer experiența 5,6,10 ani.Dar noi cei care suntem fara experiență unde sa o acumulam daca nu angajează nimeni fara ani de experienta?

    Răspuns
    • Teo Rusu

      Pentru cei fără experiență sunt posturile de inspector debutant.

      Răspuns
  2. hodorogea lucian petru

    cu profesionala(11 clase S.A.M) pot sa ma angajez ca ingrijitor la cresa?

    Răspuns
    • Teo Rusu

      Condițiile de studiu le îndepliniți. Dați un telefon la Primărie pentru a vedea exact ce trebuie să învățați și alte informații legate de dosar.

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.