Au ajuns la spital din cauza incendiului

de | 05/04/2016 | Fără categorie

O bătrână de 80 de ani a trecut prin clipe grele marți dimineață. În locuința acesteia, de pe strada Smirodava, a izbucnit un incendiu, iar focul a distrus bunurile dintr-o cameră a apartamentului, fiindcă bătrâna era plecată la cumpărături la momentul izbucnirii focului. Apelul la 112 a fost făcut de vecini, în jurul orei 8.45. Oamenii au anunțat că iese fum dintr-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc de pe strada Smirodava.

”La locul indicat s-au deplasat un ofiţer, nouă subofiţeri şi cei doi elevi aflaţi în stagiul de practică la Detaşamentul de Pompieri Roman cu două autospeciale de stins incendii, o autospecială de intervenţie la înălţime (autoscara) şi o ambulanţă SMURD. Având în vedere că nu se putea amplasa autoscara, pompierii au forţat uşa apartamentului, în care nu era nimeni şi care era inundat cu fum. Ardeau bunurile dintr-o cameră şi uşa acesteia. Pompierii au stins incendiul în limitele găsite. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs la un televizor”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Proprietara, în vârstă de 86 de ani, a suferit un atac de panică în momentul când s-a întors acasă. Paramedicii au acordat femeii primul ajutor calificat şi au transportat-o la spital. Ulterior au transportat-o la spital şi pe fiica bătrânei, care a suferit şi ea un atac de panică.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.