Iluminatul public se extinde la periferie

de | 06/05/2016 | Fără categorie

Administrația locală intenționează să extindă iluminatul public de la calea ferată ce traversează E85 până în zona Dedeman și, ulterior, până pe strada Plopilor. Proiectul va fi scos la licitație în perioada următoare. Contractul pentru realizarea sensului giratoriu de la Dedeman, despre care inroman.ro a scris aici, nu cuprinde și execuția rețelei electrice din zonă. Administratorul public al municipiului Roman explică că partea de iluminat public va fi contractată separat pentru a cuprinde o zonă mai amplă.

”Este contract separat pe partea electrică, acolo se va crea, de altfel, și un racord electric mai important; este creat, la ora asta există, chiar inclusiv contorul montat pentru partea de sens giratoriu. Dar acolo va fi un post mai puternic, pentru că va trebui să deservească, pe viitor, și partea între Ștefan cel Mare – care se oprește la calea ferată spre Iași – unde nu mai avem iluminat public. Deci, de acolo nu mai avem iluminat public până la Dedeman. Și va trebui să creem posibilitatea ca, în viitor, să putem face și iluminatul public pe zona respectivă”, a afirmat Ovidiu Bojescu, city-manager Roman.

O a doua etapă cuprinde o extindere și în zona Arterei Roman-Est. ”Se mai ia în considerare și strada Plopilor pentru iluminatul public, este un proiect mai generos acolo, pentru că s-ar dori în viitor pentru ca cel puțin până la stația de colectare și transfer așa zisă de la Cordun, dar care este în spatele lui Cersanit, să avem iluminat public, pentru că va fi destul de circulată zona respectivă după ce se va da drumul circulației pe Artera Roman-Est”, a precizat Ovidiu Bojescu.

La contractul privind construcția sensului giratoriu de la Dedeman s-au prezentat doi constructori. Ofertele acestora vor fi analizate, în primul rând din punct de vedere al conformității, iar apoi se va trece la analiza ofertei financiare. Un câștigator va fi desemnat săptămânile următoare.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.