Aparat pentru a ține mizeria la ușa spitalului

de | 25/05/2016 | Fără categorie

Pentru a feri aducerea microbilor din exterior în cadrul unității spitalicești, reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență Roman susțin că vor să achiziționeze un aparat special.

Dorim să achiziționăm un aparat pe care pui piciorul, iar o folie se mulează pe pantof, astfel încât fiecare persoană care intră în spital să poată pune acei papucași și, în felul acesta, mizeria de pe pantof să nu mai fie transmisă pe holurile spitalului. De altfel, pe fiecare secție, la intrare, sunt halate de unică folosință, încât aparținătorul care vine în vizită trebuie să-și pună acest halat; halat pe care, ce-i drept, unii îl dau jos când se așează pe patul bolnavului. Dar doamnele infirmiere atrag atenția. În mod normal, acele halate trebuie aruncate după utilizare, este o cutie unde trebuie puse, dar sunt persoane care nu le aruncă, le pun la loc, fiindcă nu știu că sunt de unică folosință”, a afirmat dr. Maria Andrici, managerul general al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

Directorul de îngrijiri al Spitalului Roman, Elena Chirilă, a adăugat că pacienții care se pot deplasa ar trebui să se întâlnească pe hol cu aparținătorii, fiind puse mese și băncuțe în acest scop și că aparținătorii trebuie să înțeleagă că nu fac un bine pacienților dacă vin cu mizeria de afară în spital.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.