„Sunt nemulțumit de ceea ce am făcut noi, ca Primărie, acolo”

de | 25/05/2016 | Fără categorie

Primarul municipiului Roman recunoaște faptul că o investiție publică realizată în oraș nu servește scopului pentru care a fost gândită și implementată. Este vorba de o rețea de canalizare și de o rețea pentru ape pluviale din zona cartierului Petru Rareș, care ar trebui să deservească străzile Petru Rareș, Nicolae Bălcescu și Avram Iancu.

„Mâine dimineață va trebui curățat canalul din Nicolae Bălcescu, la intersecția cu Avram Iancu. Acolo am intervenit și cu budlo-excavatorul aseară, ne-a ajutat și cu pompă și cu buldo-excavator domnul Biciușcă, acolo trebuie să vedem cum facem rigolele și trebuie să vedem cum intervenim cel mai repede. Acolo, de la an la an, specialiștii din Primărie și din afara Primăriei au monitorizat, dar niciodată nu s-a dat o soluție bună. Am stat cu oamenii de vorbă, iar ei au spus că funcționa mai bine înainte, când era canalul și că ar trebui refăcut așa cum a fost. Nu știu ce canalizare am stabilit noi acolo să facem prin noul proiect, dar trebuie să intervenim cât de repede. Nu știu dacă nu putem, chiar prin firma Locato, să facem săpătura, o altă firmă să facă altceva…. Cred că le gândim prea mult și le complicăm prea tare; le transformăm în navete spațiale; când oamenii făceau canalizări acum 100 de ani se descurcau și funcționau mai bine canalizările de atunci față de cele de acum. Noi facem niște proiecte și le învârtim și le sucim, iar cînd le terminăm nu funcționează. Eu sunt total nemulțumit și de canalizarea ApaServ, dar și de ceea ce am făcut noi, ca Primărie, acolo(n.red – rețeaua pentru ape pluviale)”, a spus Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Afirmația a fost făcută în cadrul ședinței Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU), ședință ce s-a desfășurat miercuri, 25 mai. Romașcanii din zonă au reclamat de mai mulute ori situația rețelei de canalizare, dar nimeni pare să nu-I fi crezut până acum, când debitul de apă a crescut brusc. Un alt motiv pentru care apa nu s-ar fi scurs mai departe pare să fi pornit de la locuitorii din cartier. Aceștia ar fi depozitat prundiș în fața porților, pentru diferite lucrări, dar acel prundiș nu dădea voie apei să curgă.

În cadrul ședinței CLSU Roman de miercuri s-a discutat și despre alte intervenții din oraș, cum ar fi p străzile Islazului, Perișorului, Cornului, Progresului, Principatele Unite și Sucedava (zona Lidl). ”Marți s-a asfaltat cartierul Mihai Viteazu. Așa cum se întâmplă, se asfaltează și apoi se ridică în cotă. Numai că, în momentul acesta trebuie decopertat tot ceea ce înseamnă gaighere. Vă rog frumos, pentru că ieri am intervenit și în Mihai Viteazu, la părintele Țuscanu, chiar la el a intrat apa în curte, din cauza gagherelor acoperite”, a adăugat Laurențiu Leoreanu.

La intervențiile de mai sus au participat echipe de la firmele Occidental Construct, ApaServ, Locato și de la Primăria Roman.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.