Dorinel Ursărescu, condamnat la un an cu suspendare

de | 27/05/2016 | Fără categorie

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dat verdictul în dosarul în care deputatul Dorinel Ursărescu era acuzat de „folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

Astfel, în minuta publicată se stipulează: „Condamnă inculpatul Ursărescu Dorinel, …, fost preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a Partidului Naţional Liberal, în prezent deputat în Parlamentul României-Camera Deputaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin.1 Cod penal la o pedeapsă principală de 1 (un) an închisoare. În temeiul disp. art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a, teza a II-a, lit. b şi c Cod penal ca pedeapsă accesorie. În temeiul disp.art. 81 Cod penal anterior dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1(un) an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani … Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp.art. 83, 85 Cod penal anterior privind revocarea, respectiv anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre.” Totodată, instanța îl obligă pe Dorinel Ursărescu „la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”.

În același dosar au mai fost acuzate încă trei persoane:

  • Marius Crăciun – 5 ani și 8 luni închisoare cu executare, pentru cumpărare de influenţă, instigare la folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
  • Răzvan Andrei – 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere și 90 de zile de muncă în folosul comunității, pentru trafic de influenţă;
  • Valentin Grosu – 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere și 90 de zile de muncă în folosul comunității, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.