Membrii PACT Tămășeni-Adjudeni au fost vizitați, săptămâna aceasta, de Sebastian Burduja, președintele național al PACT. Liderul Platformei de Acțiune Civică a Tinerilor (PACT) este opimist cu privire la rezultatul pe care îl vor obține membrii PACT Tămășeni la alegerile din data de 5 iunie.
Sebastian Burduja a venit împreună cu o parte a echipei de la centru și a mers prin comună cu toți candidații; conform liderului PACT, mesajul de schimbare este clar și fără echivoc. ”Am revenit în Neamț pentru că cei de aici, de la Tămășeni-Adjudeni reprezintă un exemplu pentru toată mișcarea PACT; și pentru alte mișcări, zic eu. Căci tot ce fac ei chiar se vede; și se vede bine. Pentru aceste alegeri locale, noi am propus să dăm un semnal că se poate și ar fi minunat să câștigăm câteva primării și la primar și la Consiliul Local și să demonstrăm în patru ani că se poate. O țară întreagă se va uita, apoi, la noi. Avem 100 de candidați la aceste alegeri. România va porni schimbarea din localitățile mici spre localitățile mari. Una dintre problemele noastre este că nu avem femei în politică. În ultimi trei ani, eu am stat de vorbă, pe proiectele Băncii Mondiale, acolo unde am lucrat eu, cu peste 300 de primari. A fost o singură femeie, din 300 de primari. Dar lucrurile se schimbă, mesajul din partea oamenilor este unul pe care doar cine nu vrea nu îl înțelege ”, a declarat Sebastian Burduja, președintele PACT.
”Oamenii cu pixul în mână din ziua de azi sunt politicieni de meserie, ceea ce e un lucru foarte rău. Ei au ajuns să facă politică poate tocmai din cauza faptului că nu știau să facă altceva. În cazul nostru, a celor mai mulți din PACT, venim după ce am demonstrat ceva în plan profesional. Și facem apelul acesta, încercăm să intrăm în contact cu oamenii, mergem să le cerem încrederea și votul și, dacă, Doamne ferește! nu vom reuși – ceea ce nu cred – ne întoarcem acolo de unde am plecat, unde poate chiar eram mai bine plătiți și unde aveam o viață mai confortabilă. Noi nu avem presiunea aceasta. Pentru ei, dacă-și pierd puterile de demnitari se termină totul. Noi nu ne temem că ni se vor nărui mici imperii. Noi am lucrat la Banca Mondială, la Comisia Europeană, am lucrat în corporații sau am fondat firme de succes. Oricînd ne putem întoarce la ceea ce am făcut înainte de a intra în politică”, a spus Alin Iliescu, director de presă în cadrul PACT.
Sebastian Burduja a explicat că tinerii ce au muncit sau muncesc în străinătate au așteptat prea mult soluți de la autoritățile române, fără succes. Apoi, tinerii au făcut un prim pas, oferind guvernanților o strategie pentru întoarcerea acasă a celor plecați departe. ”În2011, ca reprezentant al Ligii Studenților Români din Străinătate, am venit și am dat politicienilor strategia SMART Diaspora – Strategia Multidimensională de Atragere a Tinerilor Români. Nu au făcut nimic cu ea. Și e la cheie. La evenimentul la care am lansat această strategie a fost și preșdintele Băsescu. După doi ani a venit Iohannis și i-am prezentat-o și lui. Am prezentat-o miniștrilor, tuturor celor care ar fi putut schimba ceva. Nimeni nu a făcut nimic. Prin urmare, ne-am hotărât să venim acasă și să ne implicăm”.
Membrii PACT Tămășeni i-au garantat lui Sebastian Burduja că vor continua pe aceeași linie și după 6 iunie. ”Ferească Dumnezeu să intrăm și să nu ne comportăm conform așteptărilor, că nu mai dau ochii cu oamenii din sat peste patru ani. Eu nu mai intru în sat, intru în pământ de rușine. M-am dus să le spun că noi suntem schimbarea și, dacă nu vom fi, eu trebuie să mă gândesc serios când mai vin la Tămășeni”, a spus Iulian Bulai, candidat PACT pentru Consiliul Local Tămășeni. Până acum, schimbarea pe care o promite PACT pare să fi avut ecou în rândul oamenilor. O tânără din Rotunda a decis să se înscrie în partid în urmă cu câteva zile, explicând că se regăsește în principiile promovate de PACT.
0 Comentarii