La data de 30 mai, Direcția Generală Anticorupție (DGA), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), sărbătorește 11 ani de la înființarea sa, ca structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului ministerului.
„În cei 11 ani de activitate în lupta împotriva corupției, instituția noastră s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităților de prevenire, cât și a celor de combatere a faptelor de corupție, consolidându-și rolul la nivel instituțional. Prevenirea reprezintă principala direcție de acțiune împotriva corupției, concretizată prin desfășurarea unor activități de instruire și informare în rândul personalului propriu, dar și prin campanii de conștientizare a societății civile, în dorința expresă de schimbare a mentalității populației în ansamblul său. Prin toate acțiunile sale, DGA promovează legalitatea, integritatea, onestitatea și profesionalismul, ca standarde atât pentru personalul propriu, cât și pentru cel al MAI”, a afirmat comisarul șef Vasile Doroftei,șeful Serviciului Județean Neamț al DGA.
Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia telverde anticorupție 0.800.806.806 pune la dispoziția cetățenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupție, putând fi apelată din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României. Sediul Serviciului Județean Neamț al DGA se află pe strada Alexandru cel Bun, nr. 12, telefon/fax 0233/234408.
Cetățenii județului Neamț care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acest lucru printr-o sesizare la linia gratuită telverde, prin email la adresa neamt.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene.
„Pentru că data de 30 mai este ziua aniversară a Direcției Generale Anticorupție, mulțumim tuturor celor care ne-au acordat mai multă încredere și oferim, în schimb, asigurarea că munca noastră este dedicată întrutotul mai binelui social, normalității și integrității”, a precizat comisarul șef Vasile Doroftei.
0 Comentarii