Cât costă un vot la Roman?

de | 03/06/2016 | Politică

Trei tineri din societatea civilă au vrut să arate unei țări întregi cât valoarează votul pe care îl dă un alegător pe data de 5 iunie. Cei trei, Bogdan Puștea, Adrian Grigore și Răzvan Ghinea, au realizat un site care calculează valoarea votului din fiecare localitate în parte. De pe valoarevot.ro am aflat, așadar, raportat la datele alegerilor locale din 2012 și la veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale, cât costă votul unui romașcan.

Iar rezultatul este interesant: un singur vot la Roman costă 19.924 RON, adică echivalentul a:

  • cinci izolări termice de apartamente cu câte două camere sau
  • a 1.424 de kilograme de mici, sau
  • a 3985 Litri de ulei, sau
  • a 167 de pachete cu ”ajutoare alimentare”, sau
  • a 797 de găleți de metal.

”Toată lumea îți spune că votul e important, că e valoros… Dar cât de valoros e până la urmă? Asta face site-ul ăsta: îți arată care e valoarea în bani a votului tău, folosind cifre reale preluate de aici si aici. Este posibil să nu îți placă formula aleasă de noi, sau e posibil să fi greșit ceva valori (n-a fost ușor să ajungem la ele, am curățat manual peste 160 de tabele cu bugetele individuale a peste 3000 de localități). Dar un lucru e sigur: valoarea e surprinzătoare. De ce facem asta? Pentru că vrem o schimbare în bine. Doar că schimbarea nu poate veni decât prin implicare. Iar în acest moment cea mai importantă implicare este mersul la vot, în cunoștință de cauză. Un vot asumat prin înțelegerea valorii sale. Un vot anti-lehamite și anti-șpăgi electorale. Și nu e vorba doar de bani. Niciodată n-a fost. Banii sunt doar un „cârlig” de a atrage atenția. Valoarea votului este mult, mult mai mare”, au scris inițiatorii valoarevot.ro.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.