Incendiu violent la Bălușești: un bătrân a ajuns la spital

de | 15/07/2016 | Rural

Un bătrân de 86 de ani a ajuns la spital și a rămas fără o parte din bunurile din gospodăria fiului. S-a întâmplat joi seară, aproape de miezul nopții, când un incendiu a izbucnit la fânăria fiului bătrânului. Pompierii romașcani au fost alertați în jurul orei 23.47 și au plecat înspreBălușești, acolo unde s-a întâmplat necazul, cu două autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD. Când au ajuns pompierii militari la fața locului, o intervenție coordonată de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Icușești era deja în derulare, la gospodăria omului membrii SVSU și 12 localnici acționând cu o cisternă, dar și cu alte mijloace pe care le aveau la îndemână.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat tatălui proprietarului, în vârstă de 86 de ani, care suferise un atac de panică şi care a fost preluat şi transportat la spital de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Forţele au stins incendiul în jurul orei 3.30. Au ars adăpostul pentru animale  – construit din lemn – pe o suprafaţă de 18 metri pătrați, depozitul de furaje – construit din lemn – cu suprafaţă de 50 de metri pătrați, opt grinzi de lemn, şase tone de furaje şi cinci tone de lemn de foc”, au făcut calculul pompierii. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.