Condiții modificate pentru acordarea pensiei

de | 19/07/2016 | Național

De curând a fost modificată legea privind sistemul unitar de pensii publice, iar principalele modificări vizează modul de calcul a condițiilor speciale de muncă și procentul de calcul pentru pensia anticipată.

Conform noilor reglementări, se permite ca fracţiunea de an de stagiu de cotizare realizată în grupa I şi/sau condiţii speciale de muncă, pentru care nu se acordă reducerea vârstei standard de pensionare, să poată fi cumulată cu perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiţii deosebite de muncă în vederea reducerii vârstei standard de pensionare. Reducerile vârstelor standard de pensionare, precum şi cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate, fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani, iar vârstele de pensionare reduse în condiţiile anterior menționate nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 52 de ani pentru bărbaţi.

Prin Legea 142/2016 a fost modificat și procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare în cazul pensiei anticipate parțiale, aceasta fiind diminuat de la un procent maxim de 45%, la un procent maxim de 30% ce se aplică în situația unei persoane ce solicită pensionarea anticipată parțială cu 60 luni, înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, iar stagiul de cotizare realizat este cu până la un an peste stagiul complet de cotizare prevăzut de lege. Pensia anticipată parţială se poate acorda, la cerere, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, asiguraților care au realizat stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani. Noile prevederi legislative au intrat în vigoare începând cu data de 17 iulie și nu se aplică retroactiv.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.