O tânără a ajuns la spital și un tânăr s-a ales cu dosar penal sâmbătă, 23 iulie. Cei doi au fost implicați într-un accident rutier care a avut loc în localitatea Cotu-Vameș, în jurul orei 15.00.
O tânără avocată de 26 de ani conducea un autoturism pe strada Liman și, ajunsă la intersecţia cu strada Școlii, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un tractor agricol, ce era condus pe drumul prioritar de un tânăr de 27 de ani, din Roman.
Șoferița, care voia să ajungă la o prietenă pentru a merge, apoi, amândouă la plajă, a fost rănită în urma impactului și a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență Roman, pentru acordarea îngrijirilor medicale. „Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative. Din verificările efectuate a rezultat că tractorul avea aplicat un număr de înregistrare neconform. Polițiștii au reținut permisele de conducere celor doi conducători auto și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul cu număr fals”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
0 Comentarii