Președintele Consiliului Județean vrea să treacă centrele de asistență socială în subordinea Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială. Ionel Arsene a spus acest lucru în cadrul unei întruniri ce a avut loc miercuri, 27 iulie, cu reprezentanții centrelor de asistență socială din județul Neamț. La discuţie au participat reprezentanţi ai centrelor de la Roman, Războieni, Păstrăveni, Bozieni, Tîrgu Neamţ, Ştefan cel Mare şi Oşlobeni, precum şi persoane din conducerea Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială.
”Principala concluzie desprinsă în urma întâlnirii este aceea legată de necesitatea regândirii sistemului de asistentă socială de la nivelul judeţului Neamţ, în aşa fel încât să avem un sistem în conformitate cu normele în vigoare, dar, cel mai important aspect, să existe un sistem funcţional care să îşi poată atinge obiectivele. Prin urmare, ceea ce am stabilit pentru perioada următoare este ca, din subordinea Consiliului Judeţean, aceste centre să fie integrate în structura Direcţiei de Asistentă Socială, în aşa fel încât să li se faciliteze funcţionarea, în special în privinţa obţinerii autorizaţiilor de funcţionare. De asemenea, la finalul întâlnirii, s-a decis ca de la nivelul Consiliului Judeţean să fie organizate vizite în teren pentru întocmirea fişelor de nevoi pentru fiecare centru în parte, iar mai apoi să fie formulate propuneri de finanţare pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă aceste centre”, a precizat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.
Lipsa de personal a fost, din nou, adusă în atenția conducerii CJ Neamț, dar s-a subliniat și necesitatea reabilitării sau extinderii centrelor, în aşa fel încât să îndeplinească normele de funcţionare. În acelaşi timp a fost adus în discuţie stadiul implementării diverselor proiecte finanţate de Uniunea Europeana sau de către Consiliul Judeţean.
0 Comentarii