Consilierii județeni PSD, PMP și ALDE nu au vrut să dea bani Spitalului Roman

de | 28/07/2016 | Local

Consilierii PSD, PMP și ALDE – care formează majoritatea în Consiliul Județean (CJ) Neamț – au respins, în ședința ordinară de joi, 28 iulie, un amendament care ar fi adus Spitalului Municipal de Urgență Roman suma necesară pentru achitarea completă a aparatului de radiologie.

Pentru dotarea Spitalului Roman cu un aparat de radiologie Roentgen fix, administrația județeană s-a asociat cu cea locală. În urma acestei asocieri, la Roman a ajuns suma de 550.000 de lei. Prima dată, acordul de parteneriat a fost aprobat în anul 2015, dar la câteva luni destinația banilor a fost schimbată, din cauză că licitația pentru achiziție nu a fost organizată. Discuțiile despre necesitatea aparaturii au fost reluate, iar anul acesta, în luna februarie, CJ Neamț a alocat 550.000 de lei pentru plata parțială a aparatului de radiologie, cu promisiunea că, după livrare, va aloca și restul de 482.000 de lei.

Deși livrarea s-a făcut, iar aparatul de radiologie a fost montat la Spitalul de Urgență Roman, restul banilor nu au mai fost alocați, reprezentanții legislativului județean motivând mereu că au alte priorități. În ședința ordinară de joi, 28 iulie, consilierul județean Lucian Pelepco a făcut un amendament la proiectul privind rectificarea bugetară. Cred că se pot amâna unele achiziții pentru camere video, un autoturism și componente IT și consider că acești bani ar trebui să meargă la Spitalul Municipal de Urgență Roman, pentru plata aparatului de radiologie, fiindcă acest spital deservește municipiul și 27 de comune arondate, adică, așa cum arată statisticile, 40% din populația județului Neamț. Așadar, vorbim de o investiție de interes județean”, a afirmat Lucian Pelepco. Amendamentul său a fost votat doar de consilierii județeni ai PNL, astfel că au fost doar 13 voturi pentru amendament și 21 de voturi împotrivă.

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț a precizat, ulterior, în cadrul unei conferințe de presă, că ”va respecta contractul”. Când a aflat că banii trebuiau să fie alocați până la jumătatea anului, acesta a precizat că ”suntem la jumătatea anului”. După ce i s-a atras atenția că am trecut de primele șase luni ale lui 2016, președintele CJ Neamț a replicat că ”ne uităm pe contract”.

Directorul economic al Spitalului Roman a spus că aparatul nu este pus în funcțiune, fiindcă furnizorul va semna procesul-verbal de recepție finală aia după ce i se va achita integral suma. Dacă plata celor 482.000 de lei nu va fi făcută în curând, Spitalul va trebui să adauge și penalități la această tranșă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

1 Comentariu

  1. Andreea

    Ionel Arsene e din PSD, iar sloganul lor e „Aproape de oameni”. Pe facebook, circula o fotografie in care era acoperit „de”

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.