Conducerea Spitalului, în ședințe din cauza sesizărilor

de | 31/07/2016 | Local

Primarul municipiului Roman se va întâlni luni, 1 august, cu cei din conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman, șefi de secții, președinții comisiilor de disciplină și de etică din cadrul Spitalului Municipal și personalul Centrului de Primiri Urgențe. În cadrul ședinței de lucru extinse, care va avea loc la amiază, se vor dispune măsuri acolo unde lucrurile nu funcționează atât de bine și acolo unde au fost sesizări din partea pacienților.

Problemele și situațiile existente pe secții au fost discutate în cadrul unei întâlniri care a avut loc în cursul acestei săptămâni. Prioritate au avut chestiunile ce țin de Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

Aceste întâlniri și măsurile ce urmează a fi luate reprezintă o consecință a mai multor ”sesizări și propuneri” ce i-au fost adresate primarului Laurențiu Leoreanu din partea romașcanilor, administrația locală dorind, astfel – cel puțin declarativ –, să crească eficiența activității medicale în cadrul unității spitalicești.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca