A intrat cu bicicleta în mașină

de | 31/07/2016 | Justiție, Local

Un tânăr de 27 de ani a intrat cu bicicleta într-o mașină ce se deplasa regulamentar. S-a întâmplat vineri după-amiază, pe 29 iulie, în jurul orei 18.15, pe strada Transilvaniei, din municipiul Roman. Conform primelor cercetări ale polițiștilor, biciclistul de 27 de ani circula având direcția de mers spre strada Prof. Dumitru Mărtinaș și, pe fondul consumului de alcool, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din Roman. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru conducătorul auto și pozitiv pentru biciclist.

În aceeași zi, alți doi bicicliști s-au autoaccidentat, dezechilibrându-se în timp ce se deplasau pe drumurile publice din localitățile Podoleni și Răucești. În cele trei cazuri, polițiștii desfășoară activitățile de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Având în vedere sezonul estival și faptul că numărul participanților la trafic în calitatea de biciclist a crescut, poliţiştii nemțeni recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă pentru a evita victimizarea acestora, iar bicicliștilor le reamintesc faptul că:

  • nu trebuie să circule pe bicicletă dacă sunt sub influența alcoolului;
  • trebuie să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure că din faţă sau din spate nu circulă vehicule carte le pot pune în pericol siguranţa deplasării;
  • de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, nu trebuie să circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent reflectorizant, vizibil de aceeaşi culoare;
  • bicicletele trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive care, in mişcare, formează un cerc continuu fluorescent – reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor;
  • circulaţia cu bicicleta pe drumurile publice cu trafic intens este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani;
  • în circulaţia pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat funcţional de direcţie, dotată cu un sistem de avertizare sonoră.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.