Consiliul Județean are adresă de e-mail pentru diaspora

de | 17/08/2016 | Județean

Mai mulți nemțeni care locuiesc în străinătate au dat curs invitației lansate de președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, de a participa la o întâlnire în care să fie informați despre planurile de dezvoltare a județului și despre fondurile disponibile pentru a-și deschide o afacere în România.

Mă bucură să văd că inițiativa noastră a provocat atâta interes iar numărul celor care ați răspuns invitației de a discută confirmă asta. Îmi doresc să implic toți nemtenii în procesul de luare a deciziilor, fiecare nemțean să contribuie la dezvoltarea comunelor și orașelor lor natale. Creionăm la nivelul Consiliului Județean politici publice și proiecte inovative care să vină în sprijinul celor care locuiesc în Diaspora. Specialiștii în atragerea de finantări de la nivelul CJ-ului sunt la dispoziția celor care doresc să-și deschidă o afacere aici la Neamț și le acordă sprijin și asistentă de specialitate. Fac tot ce este legal pentru a crea un mediu propice reveririi nemtenilor acasă, la familiile lor. Sunt sigur că ce reușesc românii în străinătate, pot reuși și aici, acasă. Beneficiază de o mentalitate diferită, de o experiență bogată în domeniile în care lucrează “, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

După această dezbatere, Consiliul Județean Neamț va propune simplificări administrative și legislative care să le înlesnească demersurile celor interesați a face afaceri la Neamț. La inițiativa președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene, a fost creată adresa de e-mai diasporaneamt@yahoo.com, pentru a înlesni legătură dintre nemtenii din străinătate și Consiliul Județean Neamț. La această adresă, cei care doresc să obtină bani europeni, trimit ideea lor de afacere iar experții în fonduri europene de la nivelul Consiliului Județean le vor oferi consiliere în identificarea axelor de finanțare potrivite și asistentă de care au nevoie în următoarele etape”, se precizează într-un comunicat al Consiliului Județean.

Alături de președintele Consiliului Județean, la întâlnire au participat reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională nord-Est, ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și ai Camerei de Comerț și Industrie Neamț, în total fiind vorba de aproximativ 200 de persoane.

O întâlnirea similară va avea loc și la Primăria Roman joi, 18 august, la ora 10.00. Pentru administrația locală romașcană o asemenea întâlnire nu reprezintă o premieră.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca