Constituirea CJ Neamț, legală. Liberalii pot face recurs

de | 23/08/2016 | Județean, Justiție

Marți, 23 august, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Neamț a respins acțiunea membrilor PNL. Aceștia au cerut instanței suspendarea hotărârilor de Consiliu Județean prin care a fost validată actuala conducere a instituției, adică președintele Ionel Arsene și vicepreședinții Laurențiu Dulamă și Ioan Asaftei.

Respinge cererea pentru suspendarea executării actelor administrative, formulată de reclamantul Partidul Naţional Liberal – Organizaţia Judeţeană Neamţ reprezentată prin Cozmanciuc Mugurel Corneliu, Humulescu Traian, Hopşa Florin Adrian, Banu Gabriela, Anton Elena Monica, Acatrinei Dumitru, Pelepco Lucian, Nechita Marius Mihai, Lucaci Gabriel, Boca Ioan Doinel, Stavarache Valentin Constantin, Triboi Gheorghe, Ciudin Mircea şi Iacob Ştefan Graţian în calitate de consilieri judeţeni ai Partidului Naţional Liberal, în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Judeţean Neamţ. Cu drept de recurs în cinci zile de la comunicare, ce poate fi depus la Tribunalul Neamţ”, este scris în soluția pe scurt a hotărârii judecătorești dată de instanța de fond.

Fața de această hotărâre, reprezentanții PNL pot face recurs. Liberalii au introdus acțiunea în instanța de contencios-administrativ reclamând faptul că nu s-a respectat secretul votului.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.