Accidentat fără vină

de | 05/09/2016 | Județean, Rural

Două persoane au fost rănite, vineri seară, într-un accident rutier care a avut loc în jurul orei 21.10, în localitatea Secuieni. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce un tânăr de 18 ani, din Buhuși, județul Bacău, conducea un autoturism în interiorul localităţii Secuieni, deplasându-se către Buhuşi, nu a observat la timp un atelaj cu tracţiune animală care circula în faţa autoturismului său şi, în încercarea de a evita coliziunea, a efectuat brusc o manevră de schimbare a direcţiei de mers, pierzând controlul asupra direcţiei autoturismului și a părăsit partea carosabilă prin stânga direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care era staţionat în afara părţii carosabile.

În momentul producerii coliziunii, a fost acroşat și rănit grav un bărbat de 58 de ani, din Roman, care se afla lângă portiera stânga faţă a autoturismului staționat precum şi rănirea ușoară a conducătorului autoturismului staționat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.