Polițiștii europeni vor o zi fără morți pe șosele

de | 11/09/2016 | Județean

În cadrul Conferinței Organizației Polițiilor Rutiere din Europa – TISPOL, desfășurată la Dublin, a fost lansat Proiectul EDWARD destinat conștientizării tuturor participanților la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere.

Proiectul EDWARD (The European Day Without A Road Death) își propune ca ziua de 21 septembrie să devină Ziua europeană fără niciun accident rutier mortal.
În condițiile în care media zilnică la nivelul Uniunii Europene este de 70morți/zi, proiectul EDWARD urmărește conștientizarea tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile și consecințele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație, în scopul adoptării de către aceștia a unor conduite responsabile.

În mod conștient sau inconștient, unii șoferi pun în pericol ceilalți participanți la trafic prin nerespectarea regulilor de circulație. Viteza excesivă sau neadaptată, conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, neacordarea priorității de trecere, neatenția în conducere sau conducerea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice sunt doar o parte din factorii generatori de accidente rutiere. De asemenea, indisciplina pietonală și abaterile comise de bicicliști, motocicliști și căruțași, determină producerea de evenimente negative.

Polițiștii nemțeni acționează pentru susținerea proiectului EDWARD în cadrul Campaniei naționale de educație rutieră „Alege viața”. Pentru un trafic rutier în condiții de siguranță, bazat pe respectarea legii, acțiunile desfășurate de polițiștii din județul Neamț vizează aspecte precum prevenirea și combaterea excesului de viteză, a conducerii sub influența alcoolului sau respectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.