Prefectul judeţului Niculina Dobrilă, alături de membrii Comisiei Tehnice Judeţene pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor parlamentare, constituită prin ordin al prefectului, a participat, miercuri, 14 septembrie, la videoconferinţa condusă de ministrul afacerilor interne, Ioan Dragoş Tudorache.
Videoconferinţa a avut ca scop instruirea prefecţilor şi a subprefecţilor cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor avea loc la data de 11 decembrie, activitate prevăzută în hotărârea de Guvern pentru stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări a alegerilor.
În cadrul întâlnirii au fost trecute în revista etapele deja realizate în activitatea de organizare a alegerilor – aducerea la cunoştinţă publică a datei de desfăşurare a alegerilor, aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor, stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări a alegerilor, stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor.
Totodată au fost enunţate etapele imediat următoare şi s-a atras atenţia asupra necesităţii îndeplinirii la termen a acţiunilor din calendarul aprobat prin hotărâre de Guvern şi a respectării cu stricteţe a prevederilor legale.
La finalul videoconferinţei ministrul afacerilor interne, Ioan Dragoş Tudorache, a subliniat faptul că prefecţii tuturor judeţelor beneficiază de încredere, dar nu va tolera lipsa echidistanţei şi implicarea politică.
„Instituţia prefectului a intrat deja în activităţile dedicate organizării alegerilor parlamentare. Am constituit prin ordin Comisia tehnică judeţeană pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor parlamentare şi am convocat, pentru vineri, primarii şi secretarii localităţilor la instruirea privind atribuţiile ce le revin în organizarea procesului electoral. Instituţia noastră, ca de fiecare dată, va lua toate măsurile organizatorice necesare pentru ca alegerile să se desfăşoare în condiţii de legalitate” a precizat Niculina Dobrilă, prefectul judeţului.
0 Comentarii