Locuitorii din Bălcescu vor trebui să suporte mirosul de la stația de epurare

de | 19/09/2016 | Local, Util

Locuitorii din cartierul Nicolae Bălcescu vor trebui să mai suporte câteva luni mirosul deloc plăcut care… parfumează periodic zona, chiar și de mai multe ori pe zi. Conducererea companiei județene ApaServ susține că stația de epurare a apelor uzate de la Roman este aproape gata și că acum se fac ultimele verificări, înainte de a se declara contractul complet realizat. Din păcate, pentru locuitorii din cartierul romașan Nicolae Bălcescu, vestea nu este tocmai bună, fiindcă efectuarea testelor înseamnă un disconfort major, produs de mirosul extrem de neplăcut, care vine de la stația de epurare.

Contractele sunt finalizate, au toate procese verbale de recepție. Problema este la stațiile de epurare de la Roman și de la Podoleni. Stația de la Podoleni, pentru că-i stație nouă și trebuie acuma făcut probe la ea și trebuie făcut debit, în parametri, și acolo avem o problemă cu debitul, care este, ca să putem demonstra funcționalitatea ei. La Roman se lucrează, tot așa, la intrarea stației în parametri. Ea este în perioada de notificare a defectelor. Practic, în perioada asta stația trebuie amorsată, trebuie să funcționeze în parametri normali. E o perioadă care, într-adevăr, e mai… Din cauza testelor, e normal. Până intră în parametri stația vor fi probleme de miros, nu poate să plece deodată stația, adică să apeși ca pe-un buton, acum ai pornit-o și începe să meargă perfect. Deci, în procesul tehnologic, până se amorsează stația, va fi o problemă. Eu zic că măcar două-trei luni va fi disconfort din cauza mirosului”, a afirmat Cătălin Dughir, managerul general al companiei județene ApaServ.

Stația de epurare a apelor uzate de la Roman se modernizează cu aproximativ 43.000.000 de lei, aproape 80% fiind bani europeni nerambursabili.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.