Casa Nevruzzi ar putea fi reabilitată cu bani europeni

de | 23/09/2016 | Local

Muzeul de Istorie din Roman, cunoscut drept Casa Nevruzzi, ar putea fi reabilitat cu bani europeni, mai exact cu fonduri din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Un prim pas în acest sens se va face pe 30 septembrie, atunci când consilierii județeni vor dezbate un proiect de hotărâre privind ”conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie Roman – Casa Nevruzzi.”

Valoarea totală a proiectului a fost estimată la 5.355.784,40 lei, iar Consiliul Județean ar trebui să contribuie doar cu 2% din valoarea proiectului, dacă acesta va primi finanțare, adică cu puțin peste 100.000 de lei.

Conform proiectului, clădirea prezintă unele deteriorări și fisuri, dar acestea din urmă nu afectează stabilitatea construcției. Se remarcă, în schimb, finisajele exterioare, care încep să se degradeze, tencuieli desprinse, tâmplărie uzată, balcoane putrezite, acoperiș cu probleme și finisaje interioare, inclusiv tavane pictate și ornamente murale, afectate de infiltrații.

Prin proiectul european s-ar rezolva toate aceste neajunsuri și, în plus, se va valorifica la maxim spațiul muzeal existent, se vor construi noi casete de expunere pentru expozițiile temporare, se vor realiza panouri mobile, se vor reface sistemele de iluminat, audio-video și, eventual, se va integra un sistem interactiv. Proiectul mai prevede dotarea muzeului cu instalații specifice prezentărilor științifice, cu panouri digitale, dar și alte lucrări de punere în valoare a acestei aclădiri.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.