Pensionarii vor petrece de ziua lor

de | 26/09/2016 | Local

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie, iar autoritățile locale vor să aloce fonduri pentru ca pensionarii din Roman să fie sărbătoriți de ziua lor. Uniunea Generală a Pensionarilor din România – filiala Roman a cerut bani pentru o masă festivă, iar joi, 29 septembrie, se va discuta această solicitare în plenul legislativului local.

În fiecare an, autoritățile administrației publice locale din municipiul Roman au fost alături de persoanele vârstnice din toate categoriile sociale, indiferent de apartenența religioasă, etnică și domeniul socio-profesonal în care au activat, implicându-se în organizarea corespunzătoare a evenimentului. Considerăm acest demers ca un minim respect și recunoștință față de persoanele în vârstă care au contribuit la dezvoltarea urbei romașcane, fiind un exemplu de conduită pentru generațiile viitoare, anul acesta evenimentul aflându-se la a VIII-a ediție. Propun Consiliului Local al municipiului Roman să aprobe un sprijin financiar în sumă de 12.000 lei pentru desfășurarea activităților dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice 2016, inclusiv pentru organizarea unei mese festive, la care să participe persoane vârstnice din toate categoriile socio-profesionale și din toate comunitățile existente în Municipiul Roman, aproximativ 250 de persoane”, se arată în expunerea de motive a proiectului ce va fi discutat joi.

Petrecerea pensionarilor va avea loc sâmbătă, 2 octombrie, la un restaurant din oraș.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.