Transport gratuit pentru elevii din Fabricii

de | 26/09/2016 | Local

Cadrele didactice Daniela Suman și Dana Păiuș, care fac parte din Consiliul Local al municipiului Roman, au inițiat un proiect de hotărâre prin care vor ca administrația locală să ofere un sprijin elevilor ce locuiesc pe strada Fabricii. Proiectul celor două profesoare vine ca urmare a unei solicitări înaintate legislativului local de conducerea Colegiului Tehnic ”Danubiana”, la începutul acestei luni.

Conform documentului care va intra în dezbatere în cadrul ședinței de joi, 30 septembrie, ”elevii care domiciliază în adăposturile sociale din strada Fabricii sunt la o distanţă considerabilă de şcolile de pe raza municipiului Roman. Aceștia sunt într-o continuă situaţie de risc din cauza resurselor financiare insuficiente satisfacerii nevoilor sociale, iar familiile din care provin minorii fac parte din categoria persoanelor defavorizate aflate la limita subzistenţei, din cauza motivelor de ordin social şi economic. Din acest motiv, rata abandonului școlar în cartierul din strada Fabricii este extrem de ridicată. Prin cererea înaintată de Colegiul Tehnic „Danubiana” Roman s-a solicitat sprijinul Consiliului Local Roman pentru asigurarea gratuită a transportului elevilor din strada Fabricii la unitățile școlare la care aceștia frecventează cursurile”.

Odată cu acordarea acestei facilități, elevii din strada Fabricii vor fi luați în evidența Direcției de Asistență Socială ca fiind cu nevoi de protecție specială.

Proiectul de hotărâre nu precizează câți elevi ar urma să beneficieze de acest sprijin și dacă această facilitate ar urma să cuprindă și preșcolarii.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca