În prezenţa preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, criticul literar Nicolae Manolescu, vineri, 4 noiembrie, a avut loc festivitatea de acordare a Premiilor Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România. Juriul din acest an a fost format din criticii literari Vasile Spiridon, Ioan Holban și Cristian Livescu. Premiul pentru cartea de proză a fost acordat Violetei Lăcătuşu pentru romanul ”Daria”.
Pictorița și scriitoarea Violeta Lăcătuşu s-a născut pe 2 februarie 1944, la Asău, județul Bacău. Este absolventă a Liceului Roman-Vodă. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, iar după terminarea facultăţii a fost profesor de Limba şi literatura română la Şcolile din Hociungi, Săbăoani, apoi la Liceul Tehnologic Vasile Sav şi la Colegiul Naţional Roman-Vodă.
Debutul publicistic a fost în anul 1985, în revista Cronica, cu eseul ”Mitul orfic în poezia lui Lucian Blaga”. Debutul editorial şi l-a făcut în anul 1999, cu romanul ”Simurgul”, apărut la editura Junimea din Iaşi. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Violeta Lăcătuşu este şi autoarea volumelor: Iniţiere astrală (în anul 2003), Imprevizibilul este săgeata destinului (în anul 2004), Să crezi în imposibil (în anul 2008), Prin universul holografic (2012). De asemenea, a publicat eseuri, poezie şi proză în revistele Convorbiri literare, Cronica, Analele Universităţii Al. I. Cuza, Antiteze.
Despre romanul Daria apărut la finele anului trecut, criticul literar dr. Cristian Livescu spunea: ”Bine elaborat, bine scris, Daria este realmente o reuşită în cariera literară a autoarei. Dorinţa de a construi personaje feminine de paletă densă o aseamănă cu Hortensia Papadat Bengescu, dar şi cu Gabriela Adameşteanu, scriitoare de înalt rafinament, cărora alăturarea Violetei Lăcătuşu cu noul său roman, nu reprezintă nici o exagerare”.
Referindu-se la acelaşi roman, criticul literar Ioan Holban apreciază că prin „Daria”, prozatoarea explorează profunzimile „sufletului feminin” despre care se vorbeşte de la romantici până azi. Violeta Lăcătuşu realizează în „Daria” o radiografie crudă, dar exactă a feminităţii în ceea ce are ea unic, atât în structurile interioare ale imaginarului, cât şi în evoluţia pe suprafaţa cotidianului, a vieţii sociale.
Violeta Lăcătușu a fost premiată, anul acesta, și de administrația locală, în cadrul Galei Excelenței Romașcane.
cine v-a scris prefata cartii stimata dna premiata? un nou nou in critica romascana aparut din neanutul politico-financiar ? in zodia leureana e posibil orice
volumu ca volumu da prefata semnată de o ,,somitate” afiliata politico-financiar e un eveniment galactic – critica nedescoperita de dl manolescu cum e posibil?