Provocare pentru romașcani: despre romi și prejudecăți

de | 09/12/2016 | Frontpage, Local

Asociaţiile Romii Romaşcani şi Muşatinii vor organiza marţi, 13 decembrie, o întâlnire-dezbatere la care sunt invitaţi toţi romaşcanii. Evenimentul va avea loc în sala mare a Primăriei Roman, începând cu ora 14.00.

În cadrul acestei întâlniri, vom pune sub semnul provocării ceea ce credem că ştim despre alţi membri ai comunităţii noastre. Vom pune sub semnul provocării stereotipurile şi prejudecăţile noastre, într-un cadru pozitiv, unde întrebările dificile sunt acceptate, aşteptate şi apreciate. Această întâlnire, printre altele, va permite participanţilor să analizeze şi „cărţi interactive”, timp de o jumătate de oră. Aceste cărţi interactive, însă, nu sunt vreun dispozitiv virtual, ci oameni în carne şi oase, care îşi vor spune voluntar poveştile”, se arată înr-un comunicat de presă remis înRoman.ro.

În cadrul întrunirii se va discuta despre drepturile omului, despre a fi rom în România şi în Roman, cum s-a ajuns la situaţia actulă şi către ce se îndreaptă societatea și ce se poate face pentru eliminarea prejudecăţilor privind comunitatea romă din zona romaşcană.

Suntem de părere că o parte importantă din problematica romă este lipsa de informaţii despre romi, iar acest eveniment poate constitui începutul unui dialog constructiv pe termen lung în jurul acestei teme în comunitatea romaşcană” a declarat Liviu Daraban, preşedintele asociaţiei Romii Romaşcani.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca