După mai multe luni de negocieri și discuții, sensul giratoriu de la Dedeman va primi finanțare de la Ministerul Dezvoltării, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Contractul de finanțare a fost semnat marți, 13 decembrie, la București.
”Este un parteneriat încheiat între Ministerul Dezvoltării și unitatea administrativă, un contract de finanțare care prevede alocarea unei finanțări din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în valoare de 1.200.000 de lei, pentru realizarea obiectivului de investiții < Poarta Nord- amenajare sens giratoriu la intersecția dintre E85 cu artera ocolitoare Roman Est >, în baza ordinului ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Așadar, este un proiect important, care va susține alocarea de sume, este semnat ieri, așa cum vă spuneam, la Ministerul Dezvoltării și iată o promisiune de care m-am achitat și anul viitor vor începe lucrările”, a afirmat primarul Leoreanu.
Timpul de execuție trecut în contract este de un an de zile, dar autoritățile locale sunt optimiste și speră ca lucrarea să fie gata în mai pțin de jumătate de an. firma care a câștigat licitația pentru realizarea investiției este SC Occidental Construct SRL.
0 Comentarii