Locuri de muncă în Portugalia pentru nemțeni

de | 05/01/2017 | Județean, Național

Nemțenii pot lucra în străinătate legal, prin intermediul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă: 300 locuri de muncă in domeniul agricol (recoltare zmeură) în Portugalia dunt oferite prin intermediul Reţelei EURES; este vorba despre 280 de culegători de zmeură și 20 de șefi de echipă.

Selectia va avea loc in perioada 25 – 26 ianuriae, in municipiul Targoviste, judetul Dambovita. Durata contractului este de aproximativ trei luni pentru culegătorii de zmeură si aproximativ trei – șase luni pentru șefii de echipă, cu posibilitate de integrare permanentă în cadrul companiei. Timpul de lucru este de 40 de ore/săptămână, cu posibilitatea ca, în timpul campaniei, în funcție de producție, să se efectueze ore suplimentare. Data estimată de angajare este sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie.

Sunt solicitate persoane fără cazier, apte pentru munca la câmp, avantaj pentru persoanele cu experiență în agricultură/experiență în recoltarea zmeurei sau în munca în sere.

Angajatorul asigură cazare contra cost – 1 euro/zi. Angajatorul oferă plata în avans a drumului până în Portugalia, iar aceasta se deduce din primele salarii. Angajatorul asigură călătoria înapoi acasă, în cazul în care angajatul rămâne până la sfârșitul campaniei.

Salariul de bază pentru culegătorii de zmeură (săptămâna de lucru 40 ore, 5 zile lucrătoare): 618,33 euro/brut/lună; salariul pentru culegători de zmeură cu ore suplimentare (48 de ore săptămâna de lucru, 6 zile lucrătoare): 718,33 euro/brut/lună. Salariul pentru șefii de echipă: minim 691.71 euro/brut/lună – maxim 1227 euro/brut/lună. Constitue un avantaj cunoștințele de bază în limba engleză sau spaniolă.

Persoanele cu domiciliul în judetul Neamt, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, telefon: 0233/743848, 0233/219514, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate. Înscrierea în baza de date pentru munca în străinatate se realizează pe baza urmatoarelor documente: copie a cărții de identitate și CV EUROPASS în limba română. Termenul limita pentru depunerea dosarelor este 20 ianuarie.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca