Lucrări pentru noul sens giratoriu

de | 05/01/2017 | Administrație, Local

Conducătorii auto care traversează des municipiul Roman și, mai ales, tronsonul către Iași și Suceava, nu au de ce să își facă griji până când vremea nu se va încălzi. Abia atunci vor începe lucrările la noul sens giratoriu.

Am finalizat subtraversările pe care trebuia să le realizăm și care țineau de activitatea Primăriei municipiului Roman, drept pentru care, din acest moment, firma care a câștigat licitația are la îndemână toate autorizațiile, toate avizele pentru a începe lucrările și, imediat ce starea meteo ne va permite, cum vom intra în primăvară vom da ordinul de începere a lucrărilor, astfel încât acest obiectiv să poată fi dat cât mai repede în folosință. Cred eu că este un obiectiv foarte important în ceea ce privește siguranța traficului rutier în acea zonă a orașului și, chiar dacă va fi puțin disconfort în ceea ce privește traficul în zonă, pe perioada lucrărilor, sunt convins că, după finalizarea lucrărilor, vom avea parte de o investiție care va fluidiza, în primul rând, foarte mult traficul și, în al doilea rând, la fel de important, va genera o siguranță suplimentară în zonă”, a afirmat Lucian Micu, primar interimar al municipiului Roman.

Perioada în care se va executa investiția va fi una în care șoferii vor avea voie să treacă pe lângă șantier, șeful administrației publice locale admițând faptul că nu s-a luat în calcul devierea traficului, deoarece lucrarea va fi executată pe etape.

Nu s-a luat în momentul de față, nicio clipă, devierea circulației către Cordun. Din modul de implementare a proiectului, rezultă că poate fi efectuată lucrare și fără devierea circulației, astfel încât lucrurile se pot rezolva și remedia pe loc. Se vor face, din câte am înțeles, prima dată benzile suplimentare, cele externe, și abia ulterior se va lucra la partea de giratoriu, la sensul de girație, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții normale”, a precizat Micu.

Sensul giratoriu nord va fi realizat de firma SC Occidental Construct SRL, iar finanțarea, de aproximativ 1.200.000 de lei, va fi asigurată cu bani de la bugetul central, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.