Se întâmplă în Neamț: zilnic doi copii sunt abuzați

de | 31/01/2017 | Județean, Social

Nu mai puțin de 642 de copii din județul Neamț au fost pe parcursul anului 2016 victimele unei forme de abuz, toate aceste situații fiind instrumentate de specialiștii Serviciului de prevenire și intervenție rapidă în cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copilului din cadrul DGASPC Neamț.

Cele mai multe situații de abuz asupra copiilor au fost de neglijare. Au fost înregistrate și cazuri de abuz fizic, sexual, emoțional sau cazuri de delincvență juvenilă. În vederea diminuării efectelor abuzurilor asupra copiilor, specialiștii DGASPC au acordat servicii sistemice (evaluare, consiliere psiho-socială, consiliere juridică) în colaborare cu autorităţile locale şi cu sprijinul resurselor comunitare în 890 de cazuri (astfel de servicii fiind acordate atât în cazurile de abuz cât și în toate cazurile sesizate ca fiind de risc pentru copii).

În cazurile grave, s-a luat decizia separării copiilor de părinți, fiind instituite 37 de măsuri de de protecție specială (16 plasamente de tip rezidențial, 4 plasamente de tip familial, 16 plasamente la asistenți maternali profesioniști și 1 plasament în Centrul Maternal). De asemenea, în cazul minorilor care au comis fapte penale dar nu au împlinit vârsta răspunderii penale s-au dispus zece măsuri de supraveghere specializată în familie.

Abuzurile asupra copiilor se produc din nefericire, în majoritatea cazurilor, în familie, semn că în continuare societatea românească este guvernată de tabuuri și prejudecăți care conduc la tot felul de anomalii. Statistic, avem în medie aproximativ doi copii abuzați zilnic, ceeea ce este nefiresc într-o țară europeană. Toţi copiii au dreptul la o viaţă fără violenţă și de aceea trebuie să facem totul pentru a nu tolera nici o formă de abuz și de a denunța imediat astfel de fapte atunci când există suspiciuni în acest sens”, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.