Peste 100 de persoane protestează la Roman

de | 01/02/2017 | Frontpage, Justiție, Local, Mișcare Civică

Romașcanii se aliniază celorlalți cetățeni din țară și au ieșit să protesteze împotriva ordonanțelor care aduc modificări semnificative Codului Penal. Și, dacă marți seară au fost în centru o mână de oameni, miercuri seară, romașcanii au prins curaj. Peste 100 de persoane s-au mobilizat pe Facebook, apoi s-au întâlnit în fața statuii lui Roman I Mușat. Și tot în această  seară au apărut și primele pancarte.

Primii romașcani au ieșit din casă au ieșit, marți seară, imediat după ce ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat că a aprobat, prin ordonanțe de urgență, modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Aceștia au protestat pașnic împotriva deciziilor Guvernului și a faptului că modificările din Codul Penal vor face ca fapte precum abuzul în serviciu să fie dezincriminate. Pe durata adunării spontane, Poliția Națională, Poliția Locală și Jandarmeria au patrulat periodic centrul orașului, monitorizându-i constant pe cei 18 protestatari.

În cursul zilei, după ce și la Roman, dar și la Piatra-Neamț s-au anunțat noi proteste, reprezentanții Jandarmeriei Neamț au emis un comunicat în care fac următoarele precizări:

Constituţia României şi legislaţia în vigoare stabilesc dreptul cetăţenilor de a organiza mitinguri, demonstraţii şi alte manifestaţii, în mod liber şi paşnic, iar Jandarmeria ca instituţie de aplicare a legii are obligaţia de a asigura respectarea acestui drept. Misiunea Jandarmeriei este de a proteja dreptul cetăţenilor la libera exprimare, dar şi dreptul la libertatea de întrunire. Pe această cale, facem un apel către toţi cei care au ales să se exprime în spaţiul public, să o facă în mod paşnic, cu respectarea legii. Jandarmii vor asigura măsurile de ordine pentru ca aceste forme de exprimare publică să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, dar totodată precizăm că prima condiţie legală ce trebuie respectată pentru a putea organiza o manifestare în spaţiul public este aceea de a o declara în prealabil”.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca