Nimic nu funcționează împotriva populației de ciorci din parcul mare. Ciorile sunt păsări inteligente, care se adaptează foarte ușor mediului în care locuiesc și care sunt protejate prin lege. Acest cumul de factori este suficient pentru ca populația de cori din parcul mare să crească tot mai mult, spre nemulțumirea romașcanilor. Unul dintre pensionarii prezenți la întâlnirea cu primarul a ridicat problema numărului de păsări din zona parcului și a aflat că metodele folosite până acum au dat greș.
”Se poate găsi oare o soluție ca să dispară din ciorile alea? Eu m-am gândit așa: nu sunt specialist, dar ar trebui un sistem electronic, ceva, prin copaci, care din când în când să bubuie și să sperie ciorile”, a spus unul dintre cei s-au întâlnit cu primarul Micu.
”Noi am avut trei modalități de intervenție acolo: am acționat prin alpiniști, să le distrugem cuiburile; n-a mers. Am acționat prin sprijinul Asociației Vânătorilor și Pescarilor; tot n-am rezolvat mare lucru. Am achiziționat un sistem electronic care imită zgomotul păsărilor de pradă. Tot n-am reușit, nici cu ăla. La Timișoara au încercat sistemul ăsta, nici la ei n-a reușit, chiar am vorbit acolo, pentru că la ei văzusem prima dată; am încercat și noi, nu am avut nicio șansă. Ce cred eu: eu am văzut cam cum migrează aceste ciori și le-am văzut că foarte mult merg spre groapa de gunoi. Stau și mă gîndesc că noi, dacă o să închidem la anul groapa asta de gunoi, nemaiavând nimic aici în zonă, poate vor migra acolo, înspre Girov, unde-i depozitul de acolo. Doar așa, cărând gunoiul de-aici, poate pleacă odată cu el”, a spus Lucian Micu.
Un alt participant a venit cu ideea că, dacă parcul ar fi repopulat cu veverițe, s-ar putea reduce populația de ciori, fiindcă veverițele sunt amatoare de ouă de pasăre.
Pentru a înțelege mai bine de ce acțiunile administrației locale nu au avut efectul scontat, este bine de știut că în lume există doar două specii de animale care au abilitatea de a inventa și de a folosi unelte. Este vorba despre cimpanzei și ciori.
0 Comentarii