Vicepremierul Shhaideh vine în Neamț

de | 26/02/2017 | Administrație, Județean

Sevil Shhaideh, vicepremierul Romaniei si ministrul Dezvoltării Regionale, va efectua o vizită de lucru în județul Neamț, marți, 28 februarie. Sevil Shhaideh vine în Neamț la invitația președintelui Consiliului Județean, Ionel Arsene, se arată într-un comunicat al instituției județene.

Vicepremierul Romaniei Sevil Shhaideh va fi însoțită la această vizită de ministrul secretar de stat Adrian Gâdea.

Cei doi oficiali vor participa la o întâlnire cu reprezentanții unitaților administrativ-teritoriale din județ cu scopul de a pune în discuție necesitațile comunitaților nemțene și pentru a gasi cele mai bune soluții de finanțare și dezvoltare. Cu această ocazie, va fi amplu dezbatut noul Program Național de Dezvoltare Locala, începand cu anul 2017, instituindu-se cea de-a doua etapă a acestuia și în cadrul caruia se va asigura finantarea in domenii care se refera la realizarea investitiilor publice in infrastructura locala. De asemenea, vor fi analizate investițiile aflate deja în derulare la nivelul județului Neamț și finanțate de către Ministerul Dezvoltarii”, se mai precizează în documentul citat.

Ministrul Sevil Shhaideh a mai fost în vizite de lucru, săpătmâna trecută, în județele Dâmbovița, Argeș și Prahova.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.