“Puterea la feminin”: Campioană-antrenoare, navetistă de dragul copiilor

de | 08/03/2017 | Frontpage, Local, Rural, Sport

În perioada 1-8 martie, înRoman.ro prezintă povești ale unor femei care lucrează în diferite domenii: fie acolo unde este nevoie de multă putere și coordonare, fie acolo unde gingășia și empatia rezolvă toate problemele. Campania ”Putere la feminin” nu prezintă exhaustiv laturile feminității, dar aduce aminte că o femeie poate fi în același timp soție, mamă, angajatul lunii și mult mai mult de atât.

Ne-am dat întâlnire în sala de sport din satul Ion Creangă. Avea antrenament cu cei mai mici dintre cei aproape 20 de copii pe care îi are în grijă. Nu e cu mult mai înaltă decât sportivii pe care îi antrenează și mai are un atuu: vârsta. La 26 de ani, un antrentor este perceput ca un frate sau ca o soră mai mare. Mihaela Obreja este unul dintre oamenii care dau înapoi din talentul lor comunității din care fac parte. După ce a devenit antrenor, a mers o perioadă în echipă cu antrenorul emerit Dumitru Artene. A vrut, însă, mai mult și a luat aproape 20 de sportivi sub directa ei coordonare. Pe cei mai mici dintre ei îi antrenează la Ion Creangă, în sala de sport, prin sprijinul Primăriei și Școlii. Le ușurează, astfel, efortul copiilor, care nu mai pierd timp și bani pentru a face naveta la Roman. Mai ales că unii dintre cei care vin la antrenamente nu provin din familii înstărite, ci dimpotrivă. ”Sunt copii sărcaci, care sunt șase-șapte frați în familie și iau papucii unii de la altul ca să vină la antrenament. Acești copii trebuie sprijiniți pentru a crește ca sportivi, măcar cu un fruct după antrenament. Indiferent de sport, dacă se dorește performanță, copiii, de la 13 – 14 ani ar trebui să aibă cazare, masă, să stea toți într-un centru. Copilul, când vine de la școală, trebuie să aibă masa asigurată, pentru a merge la antrenament fără să-i fie foame. Dacă el nu are ce mânca acasă nu poți și tu să mai tragi de el. Performanță nu poți să faci numai cu cartofi. Anul trecut am avut o fată care a venit la antrenament, a muncit, dar dacă nu a avut acasă ce-i trebuie, nu a avansat, a stagnat și nu a ajuns campioană națională, deși avea potențial. Alta ar fi fost situația dacă ar fi avut cazare și masă asigurate.”

Dar tocmai ei nu reunță, pentru că sunt obișnuiți cu greul de-acasă și vor să reușească, să ajungă cât mai sus. Mihaela Obreja are norocul unor părinți care au sprijinit-o de fiecare dată, și nu doar moral, dar tot a muncit până a ajuns la medalii. La început, părinții Mihaelei au vrut să facă o luptătoare din fiica lor cea mare, dar Mihaela le-a stricat planurile. ”Sora mea avea o constituție potrivită pentru acest sport și ei au vrut să o dea pe sora mea la lupte; eu nu eram în plan, dar m-am dus și eu după ea. Și am rămas. Mi-a plăcut, am continuat, am muncit cu drag. Țin minte că domnul Artene a venit la școală, a făcut selecție, a spus că cei aleși trebuie să vină la terenul de sport din satul Izvoru pentru că se apropia vacanța, era cald. Și m-am dus și eu, fiindcă oricum era vacanță. După ce a început școala am continuat antrenamentele în oraș, câte trei pe săptămână.” Acest lucru se întâmpla când ea avea doar 12 ani. Și, la vârsta la care multe fete încep să își completeze garderoba cu pantofi cu toc, Mihaela a muncit pentru prima ei medalie.  ”După șapte luni de antrenament am ieșit vicecampioană națională la categoria 38 de kilograme. Eu nu am fost foarte talentată în acest sport, dar eram forțoasă, făceam treabă acasă și eram, într-un fel, antrenată.” Treaba de acasă însemna tot ce este de făcut într-o curte și nu numai; părinții Mihaelei dețin o stână, iar fiicele nu au stat deoparte de ativitățile specifice. Marele merit al părinților a fost acela că au pus educația pe primul loc. ”Mereu m-au sprijinit, indiferent de perioadă. Mi-amintesc că, dacă intervenea o schimbare în programul meu, mama mă întreba: dar tu nu ai antrenament? Sprijinul lor a fost foarte important pentru mine.”

Iar părinții au motive să fie mândri de fiica lor. Sportiva Mihaela Obreja, în fiecare an a urcat pe podium, fie locul II, fie locul III. În 2015 a ieșit vicecampioană mondială la lupte pe nisip, la Mangalia. Anul acesta, Mihaela a atins un obiectiv la care spera și pentru care s-a antrenat chiar și de Crăciun: medalia de aur la campionatul național individual de lupte feminine seniori. ”De acum urmează ca să antrenez copii și să scot campioni. Mă voi concentra pe partea de antrenorat. Ca sportiv voi mai concura pentru mine, nu vreau să renunț așa ușor. Dar nu voi merge mai departe, la europene, fiinndcă ar însemna să merg la lot, să las copiii acasă fără ca nimeni să se ocupe de ei și nu vreau asta.” Pentru a ajunge antrenor, Mihaela a urmat cursurile Facultății de Sport, a făcut școala de antrenori și, mai apoi, a urmat cursurile universitare de master. Din octombrie 2013, este angajată a Clubului Sportiv Atletic Roman.

Speră ca drumul pe care și l-a ales, cel de antrenor, să îi aducă și satisfacții. Este un antrenor exigent; la finalul antrenamentului de la Ion Creangă, copiii s-au aliniat și au spus ”Bună ziua” în cor, după care nu au plecat acasă, ci au strâns saltele de luptă într-un colț al sălii pentru ca sala să rămână liberă. Și, în timp ce copiii zburdă spre casă, Mihaela pornește agale spre stație; mai are în jur de 20 de minute de așteptat autobuzul în stație. Trebuie să ajungă la Roman, la cealaltă grupă de sportivi. Nu și-a cumpărat mașină fiindcă a făcut calculele și nu i-au ieșit cu plus: salariul de antrenor e mic, iar o mașină costă. Dar nu se plânge. Dimpotrivă, este bucuroasă că firma care operează pe traseu a fost de acord să sponsorizeze abonamentele pentru trei sportive. ”Am trei sportive care promit mult și de la care am așteptări. Dar nu sunt singurele, și dintre cei mici sunt câțiva sportivi cu potențial, de la care aștept medalii peste doi – trei ani. Cele trei sportive medaliate la campionatele naționale sunt: Ana-Maria Enea – campionană națională de două ori, vicecampioană de trei ori; Alexandra Diaconu – vicecampionaă națională și de trei ori premiată cu medalie de argint; Patricia Iurașcu – de două ori vicecampioană națională și o medalie de bronz.” E încă la început cu număratul medaliilor sportivilor care sunt legitimați la ea, dar deja știe că zona Romanului poate scoate campioni europeni și mondiali la acest sport. Iar ea vrea să fie cea care-i antrenează și care-i îndrumă spre perfomanță.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca