Firmele, controlate de ANAF în aprilie

de | 09/03/2017 | Economic, Județean, Național

Firmele din toată țara vor fi controlate de inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Agenția a anunțat controalele printr-un comunicat de presă. Acestea vor avea loc luna viitoare și vor viza firmele car nu trec de analiza de risc, realizată în cadrul  instituției, dar și celelalte firme, pentru a se verifica modul în care sunt declarate toate achizițiile și vânzările și de a deduce, atât în scopul impozitului pe profit cât și al TVA, numai acele sume aferente tranzacțiilor la care au dreptul conform normelor legale.

În eventualitatea în care, ca urmare a analizei, vor fi constatate neconcordanțe între datele raportate de contribuabili și cele deținute de administrația fiscală, contribuabilii încadrați în categoria de risc fiscal mare vor face în viitorul imediat obiectul unor controale fiscale.  Începând cu luna aprilie, vor fi inițiate acțiuni de control fiscal dedicate verificării legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității stabilirii bazelor de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată și în special a impozitul pe profit aferent anului 2016, pentru toate categoriile de contribuabili mari, mijlocii și mici, din toate domeniile de activitate economică, inclusiv cel financiar-bancar, pentru care termenul de depunere a Declarației 101 privind impozitul pe profit datorat pe anul 2016, este data de 27 martie 2017”, se arată în documentul ANAF.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.