Sute de persoane la „Marșul pentru viață”

de | 26/03/2017 | Actualitate, Local, Religie

Sute de persoane, majoritatea adolescenți, s-au adunat sâmbătă, la ora 10.30, în centrul orașului, pentru a porni în marșul pentru viață, acțiune ce a avut loc pentru prima dată în municipiul Roman, dar care se află la a VII-a ediție la nivel național.

La Roman, autorizația pentru acest marș a fost obținută de Simona Bejan. ”Azi nu ne-am adunat aici ca să cerem ceva, nu ne-am adunat ca să revendicăm, nu cerem nimic. Ne-am adunat doar ca să apărăm ceea ce am primit în dar de la Dumnezeu: viața. Nu vorbim despre dreptul nostru de a decide, ci de dreptul copilului de a se naște”, le-a transmis organizatoarea celor prezenți.

Următoarea care s-a adresat participanților la marșul pentru viață a fost o persoană care se luptă pentru viață zi de zi. ”Mă sensibilizează subiectul și îl voi trata ca mamă, în primul rând. Femeile trebuie să fie cât mai bine informate, findcă avortul este o traumă fizică și psihică, indiferent dacă este vorba despre avort spontan sau la cerere. Statisticile spun că în România se întâmplă un avort la fiecare cinci minute, dar după 1990 rata avorturilor a scăzut. În străinătate, femeile care decid să facă avort beneficiază de consiliere psihologică, beneficiază de un timp de gândire asupra deciziei luate. La noi, femeia decide din varii motive să facă avort, merge la medic și imediat are loc intervenția. Ea este deja stresată, ajunge într-un loc pe care nu-l cunoaște, informațiile I se prezintă prea repede și ia decizia cumva pe nepregătite. Femeia care rămâne însărcinată trebuie să fie sprijinită de familie, de societate, de preoți. Femei, cereți ajutorul înainte de a face o întrerupere de sarcină! Dacă nu puteți, nu vreți, nu aveți capacitatea, fiți altruiste și dați copilul spre adopție, fiindcă sunt foarte multe cupluri care vor să aibă copii, dar nu pot. Dragi femei, alegeți viața, nu alegeți să fiți cimitirul propriilor copii”, a spus dr. Maria Tălmăcel, medic coordonator al Centrului de Primiri Urgențe Roman.

Au mai luat cuvântul o mamă a șase copii, o profesoară de religie și un preot romano-catolic. După care s-a plecat în marș, pe traseul aprobat de administrația locală: Piața Roman-Vodă – strada Veronica Micle – strada Tineretului – strada Dobrogeanu Gherea – bulevardul Roman Mușat – Piața Roman Vodă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.