Concurs de fotografie: Erasmus 30+

de | 05/04/2017 | Eveniment, Național

La împlinirea a 30 de ani de la lansarea programului Erasmus, Reprezentanța Comisiei Europene în România lansează un concurs pentru foști și actuali bursieri Erasmus. Este o competiție în care participanții vor trebui să trimită o fotografie cu propria experiență Erasmus, însoțită de un scurt comentariu (max. 140 caractere), care să explice ce a însemnat Erasmus în viața lor și cum se reflectă acest lucru în imaginea înscrisă în concurs.

Concursul este deschis cetățenilor români care au beneficiat de programul Erasmus, precum și de oricare dintre programele care, începând cu 2014, au fost înglobate în programul Erasmus+, respectiv: Comenius, Erasmus, Leonardo da Vinci, Grundtvig, Tineretul în acțiune, Jean Monnet, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink. Pot participa la concurs inclusiv cetățeni români care sunt în prezent beneficiari ai unui stagiu Erasmus+ (adică sunt deja plecați în cadrul programului). Participanții declarați câștigători vor trebui să facă, în termen de 2 zile de la contactarea lor (în perioada 24 aprilie – 5 mai 2017) dovada participării la unul dintre programele incluse în Erasmus+. Dovada se va face prin trimiterea pe e-mail, în termen de 48 de ore, a certificatului de participare la program, emisă de instituția la care a avut loc stagiul”, se arată într-un comunicat de presă al Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Fiecare concurent va putea participa cu o singură fotografie, însoțită de comentariu. Fotografia și comentariul trebuie trimise la adresa  concurs@spatiuleuropa.eu. Vor fi acordate trei premii, fiecare constând într-o excursie de două zile la instituțiile europene de la Bruxelles, în perioada 6-8 iunie 2017, concurenților care au obținut cel mai mare punctaj, pe baza criteriilor de mai jos.

Termenul limită pentru înscrierea în concurs este 22 aprilie; jurizarea va avea loc în perioada 24 aprilie – 5 mai, iar câștigătorul va fi anunțat pe 9 mai, de Ziua Europei. Cei trei câștigători vor merge la Bruxelles în perioada 6-8 iunie. Mai multe detalii despre concurs și  formularul de participare sunt la adresa: https://ec.europa.eu/romania/content/20170504_concurs_foto_experiente_erasmus_ro

Din 1987 până astăzi, programul Erasmus a oferit posibilitatea de a studia și de a face stagii de practică în străinătate unui număr de peste 3.000.000 de studenți, profesori, voluntari și tineri profesioniști din întreaga Europă. De asemenea, sute de elevi, studenți și profesori din Neamț se numără printre beneficiarii programului Erasmus în cei zece ani de când România este stat membru al UE.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca