Polițist romașcan condamnat pentru că i-a furnizat informații lui Fărcășel

de | 04/05/2017 | Justiție, Local

Poliția municipiului Roman rămâne mai săracă cu un om, după ce un agent de poliție a fost condamnat. Constantin Ciuraru a fost judecat pentru că i-a facilitat romașcanului Ovidiu Fărcășel accesul la informații care nu sunt destinate publicității. Ciuraru a fost trimis în judecată, împreună cu Fărcășel, de procurorii Parchetului General. Fărcășel mai are o condamnare de trei ani de închisoare pentru șantaj în formă continuată.

Într-un alt dosar, ce are legătură cu cel în care Curtea de Apel Bacău a decis joi, 4 mai, Ovidiu Fărăcăşel a fost trimis în judecată în noiembrie 2013 pentru că ar fi şantajat-o pe fosta iubită – o tânără ofiţer SRI – deoarece aceasta a vrut să rupă relaţia cu el. Procurorii Parchetului General au arătat că romaşcanul a creat trei conturi false pe Facebook, apoi a postat fotografii nud ale ei pe acele conturi; în plus, a postat anunţuri pe şase site-uri cu fotografii nud, în care ea ar fi oferit servicii sexuale contra cost, dând ca numere de contact numărul ei de telefon şi numărul de telefon al tatălui ei, ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău. O altă metodă pe care Fărcăşel a folosit-o pentru a o discredita pe tânără a fost să împartă 150 de flayere cu o poză cu explicite conotaţii sexuale, textul fiind similar anunţurilor postate pe site-urile cu escorte. Flyerele au fost împărţite în oraşul Buhuşi, oraş în care locuiesc părinţii fostei iubite.

Pentru că voia să reînnoade relația cu fosta iubită, Fărcășel s-a interesat de ea și a aflat de un prieten pe care tânăra l-ar avea în Bucureşti. Fărcăşel ar fi dorit să afle cum arată şi unde stă acel prieten al ei, iar pentru acest lucru a apelat la un angajat din cadrul Poliţiei Roman. Constantin Ciuraru a intrat în baza de date a Direcţiei de Evidenţă Informatizată a Persoanelor pentru a căuta persoanele care locuiesc la o anumită adresă din Bucureşti, apoi a pozat, cu un telefon mobil, fotografiile celor două persoane, mamă şi fiu, şi pozele i le-a dat lui Fărcăşel.

În faţa procurorilor, nici Fărcăşel şi nici poliţistul nu au recunoscut că pozele au fost luate din baza de date a Ministerului Afacerilor Interne. Poliţistul susţine că a căutat acele persoane în baza de date la cererea lui Fărcăşel, acestea fiind suspectate că „fac trafic de stupefiante”, dar că nu i-a furnizat fotografiile. Fărcăşel susţine că fotografiile i-au fost furnizate de o angajată a SRI Neamţ. Referitor la identitatea persoanelor căutate, Fărcăşel a susținut că tânărul din Bucureşti era iubitul tinerei și ar fi știut despre el că este lunetist SRI şi  fiu al unui ofiţer SRI. Dacă în martie 2016, Judecătoria Roman l-a condamnat doar pe Fărcășel, Curtea de Apel Bacău a hotărât că atât Fărcășel, cât și polițistul se fac vinovați. Astfel, Constantin Ciuraru a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare (dar va ieși din Poliție) pentru săvârşirea infracţiunii de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar lui Fărcășel i s-a confirmat pedeapsa stabilită de magistrații romașcani – doi ani și șase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la săvarşirea infracţiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.