Comunicat de presă: Lucian Micu, candidat asumat de PNL pentru alegerile din 11 iunie

de | 06/05/2017 | Local, Politică

Organizația municipală Roman a PNL l-a nominalizat sâmbătă, 6 mai, pe Lucian Micu, actualul primar interimar al municipiului Roman, drept candidatul partidului la alegerile parțiale din 11 iunie pentru funcția de primar al municipiului Roman. Hotărârea a fost luată cu unanimitate de voturi.

Decizia de a-l nominaliza candidat la alegerile din 11 iunie pe Lucian Micu este una firească și vine ca urmare a experienței pe care acesta a acumulat-o în administrație în ultimii cinci ani. Ca viceprimar, Lucian Micu s-a implicat în toate proiectele importante ale orașului și cunoaște foarte bine realitățile din fiecare cartier, de pe fiecare stradă. Am făcut echipă foarte bună cu Lucian Micu, îi cunosc potențialul și știu că va continua toate proiectele începute pentru romașcani și va veni și cu proiecte și inițiative noi. Lucian Micu este un om de echipă, el este sprijinit de consilierii locali ai PNL, dar și de mine, ca parlamentar. Eu am mare încredere în el. Cu Lucian Micu primar, orașul este pe mâini bune”, a declarat Laurențiu Leoreanu, președintele PNL Roman.

Lucian Micu are 41 de ani, a absolvit Facultatea de Drept și este implicat în administrația locală din anul 2012, de când a  fost ales viceprimar al Romanului, unul dintre cei mai tineri viceprimari din țară, la acel moment. La alegerile din 2016, a candidat pentru un nou mandat de consilier local și a obținut, împreună cu echipa PNL, aproape 60% din voturile romașcanilor, fiind, din nou, ales viceprimar. Lucian Micu este căsătorit și are două fete.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.