Începe Festivalul de teatru Dan Alecsandrescu. Vezi programul complet

de | 06/05/2017 | Cultură, Local

Săptămâna viitoare începe a treia ediție a Festivalului de teatru Dan Alecsandrescu. Evenimentul vine la pachet cu o serie de noutăți și cu două locuri în care trupele de teatru invitate își vor prezenta spectacolele. Gongul de început al Festivalului se va da joi, 11 mai, la Cercul Militar unde, începând cu ora 17.00 va avea loc deschiderea oficială, iar la ora 17.30 vor urca pe scenă actorii teatrului Birlic din Fălticeni.

Conform unei comunicări din partea trupei de teatru Dan Alecsandrescu, joi, 11 mai, și sâmbătă, 13 mai, spectacolele trupelor de teatru invitate vor avea loc la Centrul Militar Roman, iar vineri, 12 mai, spectacolele vor avea loc la Casa de Cultură Roman. Pentru reprezentațiile de la Cercul Militar intrarea va fi liberă, iar pentru cele de la Casa de Cultură, prețul unui bilet va fi de 10 lei pentru piesa „Povestiri după Shakespeare”, respectiv 15 lei pentru piesa „Hangita”. Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Casei de Cultură.

Programul complet al Festivalului de teatru Dan Alecsandrescu, ediția a III-a:

Joi, 11 mai, Cercul Militar Roman:

  • ora 17.00 – deschiderea festivalului;
  • ora 17.30 – ”Harap Alb”, după Ion Creangă, Teatrul ”Birlic” Fălticeni;
  • ora 19.00 – ”Napoleon era fată”, de F. Mayeu, Teatrul Municipal Caracal;
  • ora 20.00 – ”Schimbarea”, de Rareș Barza, Teatrul din Mediaș;

Vineri, 12 mai, Casa de Cultură Roman:

  • ora 12.00 – „Povestiri după W. Shakespeare”, Teatrul ”Reduta” din Brașov;
  • ora 18.00 – ”Hangița”, de Carlo Goldoni, Teatrul ”Traian Grozăvescu” Lugoj;

Sâmbătă, 13 mai, Cercul Militar Roman:

  • ora 15.30 – ”Prostii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, Teatrul ”Thetis” Medgidia;
  • ora 17.30 – „Doctor fără voie”, de Moliere, Teatrul ”Dan Alcsandrescu” Roman
  • ora 19.00 – decernarea diplomelor și închiderea festivalului.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.