Proiectul praghez alternativ Chemicke divadlo (Teatrul chimic) soseşte în Roman cu spectacolul „Întâmplări în irealitatea imediată“, din condeiul autorului romașcan Max Blecher, ceea ce reprezintă o premieră pentru România. Înainte de a pune spectacolul în scenă, trupa din Cehia l-a studiat pe Max Blecher.
Întâmplările au luat naştere din experienţa tragică a autorului. Din cauza tuberculozei osoase, Blecher, considerat Franz Kafka al României, şi-a petrecut parte din sfârşitul scurtei sale vieţi între cei patru pereţi albi ai camerei de spital. Chiar în acest mediu are loc întâmplarea suprarealistă a pacienţilor şi medicilor – întâmplare plină de neînţelegeri reciprice. Regizorul, Vojtěch Bárta, a completat punerea în scenă cu o întâmplare din copilăria lui Blecher, preluată din opera „Inimi cicatrizate“.
Spectacolul deschide, astfel, două aspecte ale destinului uman: aşteptarea maturităţii şi aşteptarea morţii.
Spectacolul are loc în oraşul Roman, duminică, 28 mai de la ora 18:00, la Casa Romașcană. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Partenerii Asociației Anima Intelligentia sunt Primăria Municipiului Roman, Casa Romașcană şi Centrul Ceh Bucureşti.
0 Comentarii