presshub.ro: Focșani: Casa Macridescu, o clădire superbă, care l-a găzduit chiar pe regele Carol al II-lea, adăpost pentru oamenii străzii

de | 26/05/2017 | Orașul uitat

Situată în strada Cuza-Vodă nr. 4-6, Casa Macridescu este formată din două corpuri de clădire cu o arhitectură superbă. Cele două corpuri ale Casei Macridescu au fost construite în anul 1892, având o suprafaţă de 4.773 de metri pătraţi de teren. Clădirea din Cuza Vodă 4 este alcătuită din 22 de camere şi trei holuri, la care se mai adaugă câteva anexe construite ulterior, iar clădirea din Cuza Vodă 6 are şase camere. În curte se află câțiva arbori seculari, clasați ca monumente ale naturii. Familia Macridescu a fost una dintre cele mai influente familii nobiliare din Focșani, astfel încât în imobilul de la nr. 6 a fost găzduit, în 25 ianuarie 1916, regele Carol al II-lea, care vizita orașul de pe Milcov și care, alături de generalul doctor Macridescu (la acea vreme prefectul județului Putna), a asistat la ceremonia de depunere a jurământului cercetașilor. Peste ani, familia Macridescu a avut simpatii legionare, un membru…

Citește tot articolul!

Acest articol a fost realizat în cadrul programului ”Orașul uitat. Dă viață monumentelor!”, derulat de Freedom House România, în parteneriat cu HotNews.ro, înRoman.ro, Viața Liberă, Info Sud-Est, Vrancea24.ro, Ziarul de Iași, BanatulAZI, Știri din Banat, Expres de Banat.
orasul uitat 1

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.