Fonduri nerambursabile direct de la Bruxelles

de | 29/05/2017 | Economic, Național

Entitățile private, cum ar fi organizațiile non-guvernamentale și societățile comerciale pot accesa fonduri direct de la Bruxelles. Proiectele intră în competiție directă cu altele similare din Uniunea Europeană. Europarlamentarul Cristian Bușoi a vorbit despre această oportunitate la conferința de presă pe care a susținut-o la Roman.

Majoritatea proiectelor care pot fi accesibile pe bani europeni țin de banii care sunt deja alocați României și, sigur, ele se accesează prin programele de sector care sunt descrise în ceea este rezervat României pentru această perioadă de finanțare. Există, însă, și anumite proiecte care pot fi accesate de ONG, firme sau în parteneriate, cum sunt acele proiecte pe Mediu sau pe Energie, cu alte instituții similare din alte țări europene. Există, de asemenea, posibilități de accesare pe Cultură, pe Tineret, sunt destul de multe posibilități. Cred că ONG sau un agent economic sau poate chiar o asociere de IMM-uri din Roman, dacă doresc să se gândească la accesarea de fonduri direct de la Bruxelles, putem să le stăm la dispoziție. De altfel, împreună cu un coleg europarlamentar, împreună cu domnul Țurcanu am descris, într-un ghid de finanțare, care sunt posibilitățile care stau la dispoziția României de a accesa bani direct de la Bruxelles. Evident că nu se compară cu accesarea fondurilor rezervate României, pentru că aici trebuie să intri în competiție cu entități similare din alte țări europene, nu sunt bani rezervați și, în general, nu prea s-au promovat în România.”

Cristian Bușoi, europarlamentar PNL

Ghidul finanațărilor europene care se accează direct de la Bruxelles se regăsește pe site-ul europarlamentarului: cristianbusoi.eu. Bușoi a venit în județul Neamț vineri, 26 mai, din două motive: pentru a susține candidații PNL pentru alegerile parțiale din 11 iunie și pentru a-și promova propriul proiect politic, Bușoi candidând pentru funcția de președinte al partidului. Alegerile interne din PNL vor avea loc pe 11 iunie.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca