Ziua Copilului, cu surprize pentru copiii de la centrele de plasament

de | 31/05/2017 | Județean, Social

Ziua Copilului este sărbătorită și anul acesta în toate centrele de plasament din Neamț alături de zeci de voluntari și fundații care nu i-au uitat pe copii și au vrut să le ofere o zi de poveste. Evenimentele au luat startul încă din prima zi a acestei săptămâni, voluntarii organizând în centre petreceri surpriză cu tort, pizza, prăjituri și cu mici cadouri care au adus zâmbete pe chipurile celor mici.

Miercuri, copiii centrelor Familia Mea și Romanița Roman au fost invitați la un spectacol organizat de Muzeul de Istorie la finalul căruia cu toții au primit dulciuri și jucării. Tot miercuri, părintele paroh Andrei Gabriel Adrian, de la Parohia Pâncești, însoțit de 15 elevi din localitate au oferit cadouri copiilor instituționalizați în Complexul de Servicii Romanița Roman. Copiii au primit jucării, dulciuri, cărți de colorat, acuarele și creioane colorat dar și câte o cruciuliță sfințită.

Dacă unele evenimente au avut deja loc, altele sunt programate chiar pe data de 1 iunie, când rezidenții din centrele de plasament vor avea parte de o zi specială. Cei mici vor participa la spectacole și vor primi din nou tort iar cei mai mari vor merge la picnicuri unde vor lua parte la diverse concursuri și întreceri sportive, vor cânta și vor dansa, astfel încât ziua lor să fie una de neuitat. Și copiii cu dizabilități instituționalizați în centrele din Roman și Piatra Neamț au sensibilizat multe inimi și au fost vizitați de voluntarii mai multor ONG-uri care le-au făcut daruri și petreceri surpriză. Toate aceste acțiuni sunt posibile prin prisma colaborării îndelungate și frumoase pe care Direcția de Protecția Copilului Neamț o are cu reprezentanții multor fundații ai comunității locale.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca