Cetățenii municipiului Roman sunt chemați azi, 11 iunie, la urne, pentru a alege primarul municipiului. Algerile parțiale de azi sunt o consecință a faptului că fostul primar, Laurențiu Leoreanu, a câștigat un mandat de deputat în Parlamentul României. Pentru câștigarea acestei funcții au intrat în competiție patru candidați. Iată ordinea acestora pe buletinul de vot: Radu Samson (USR), Marius Neculai (PSD), Lucian Micu (PNL), Elena Chelmuș (PMP).
Lucian Micu, actualul primar interimar și, totodată, candidat, a votat la Școala ”Carol I”, în cartierul Nicolae Bălcescu.
”A fost un vot pe care l-am dat pentru continuarea dezvoltării municipiului Roman, așa cum cred că va face majoritatea romașcanilor. Este important ca ceea ce s-a realizat în ultimii nouă ani în municipiul Roman să continue și Romanul să redevină acel pol important în zona Moldovei și, de ce nu, chiar în România. Mergem ami departe cu speranță, cu credință și cu încrederea că romașcanii vor alege cum vor crede de cuviință, astfel încât municipiul Roman să continue pe acest drum al dezvoltării.”
Lucian Micu, candidat PNL pentru Primăria Roman
0 Comentarii