Vernisaj de artă cu umor și poezie

de | 24/06/2017 | Cultură, Local

Vernisajul expoziției de pictură (”Spațiu, timp”) și sculptură (”Povara vieții”) care a vut loc, joi sdin centrul eară, la Muzeul de Artă Roman, a reunit în clădirea din centrul orașului zeci de admiratori de frumos, dar și prieteni ai celor doi artiști, Viorel Maxim și Mihai Jitaru. În sălile care s-au dovedit neîncăpătoare, participanții au putut admira, în același timp, pictură abstractă, acuarelă și sculpturi de mici dimeniuni, dar cu mari metafore. Vernisajul a fost unul plin de veselie, cu mult umor, atât din partea invitaților, cât și a gazdelor.

expozitie pictura sculptura muzeul de arta 3245 Mihaela Ciobanu

Mihaela Ciobanu

Viorel Maxim și Mihai Jitaru au dăscălit multe genrrații de copii într-ale abecedarului. Acum, s-au reîntâlnit peste ani pentru a ne dăscăli pe noi, cei mai mari, într-ale artei. Și cum putea fi mai frumos decât să se îmbine sculptura și pictura? recunosc, mi-aș fi dorit încă două zile de pregătire a acestei expoziții, pentur că am colaborat cu doi oameni absolut minunați, absolut deosebiți.”

Mihaela Ciobanu, coordonator Muzeul de Artă Roman

Invitat să vorbească despre cei doi artiști autodidacți, Edi Apostu – pictor și profesor universitar, autor al unei opere artă unice în lume, a arătat de ce achiziția de artă este un câștig, în primul rând, spiritual.

expozitie pictura sculptura muzeul de arta 3251 Edi Apostu

Edi Apostu

Acum, tânăra generație își cumpără, ifoane, telefoane, mașini. Poate, peste 70 de ani, un nepot sau un strănepot de-al dumneavoastră va spune: băi, bunica a cumpărat un Maxim, bunica mea înseamnă că admira arta. Întâlnesc persoane care îmi spun: am acasă un Radinschi (pictor și grafician ieșean – n.r.). Nu știu cine-i, dar mă uit și eu pe internet, îl  caut. Deci, achiziționarea de artă este un lucru foarte util, în primul rând, pentru spiritul nostru. Arta este un manifest spiritul. Creația artistică, în sine, este o activitate spirituală.”

Edi Apostu, pictor

Edi Apostu a vorbit și despre filosofia lucrărilor expuse, despre valoarea acestora și a explicat că a cumpăra artă trebuie să fie o acțiune ce ține de trăirea interioară, nu de ce spune un critic sau altul. Cei doi  artiști au mulțumit tuturor celor prezenți și au transformat, apoi, vernisajul, într-un mic cenaclu de poezie, fiecare dintre ei exprimându-se și prin versuri, nu doar prin sculptură, respectiv pictură. Despre Mihai Jitaru și Viorel Maxim, prieteni de-o viață și artiști autodidacți, înRoman.ro a mai scris aici.

expozitie pictura sculptura muzeul de arta 3263 Viorel

Viorel Maxim

expozitie pictura sculptura muzeul de arta 3255 Mihai Jitaru

Mihai Jitaru

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.